Melancolii

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand vine toamna am asa o pofta sa calatoresc printre amintiri, ce nu s-a vazut. Melodia asta este un bun vehicol, ma duce exact unde doresc. Culmea, la fiecare noua calatorie regasesc tot mai multe lucruri placute.

Forme fara fond

Barbatii nu se pot abtine sa nu se uite dupa femeile frumoase. Asta e situatia, chiar si sotiile de meserie s-au obisnuit cu acest lucru. Asa ca fac ce fac si ma mai uit, lung si apasat.Cu doua zile in urma, in zona parcului Herastrau imi smulge ochii din cap o prezenta gratioasa. Inalta, bine proportionata, apetisanta in forme dar nu opulenta, imbracata cu gust, genul de fata pe care ti-o doresti ca nora daca ai un baiat de insurat. Ca orice fata frumoasa si aceasta era insotita de un baiat, nu ii comentez aspectul fizic, nu am aplecare spre anatomia masculina. Cand m-am apropiat suficient de mult ca urechile mele sa-si faca datoria prind o franturra de discutii. Zbrrrrrrr, scrasnet de metale grele intre timpan si ciocanel. Diva deschise gura si din gatlej ii zboara in aer un sunet cavernos cu infelxiuni ferentariene.”Sa moara Cristi si tata-l meu daca nu dai banii pana maine, fraiere. Uite-te la mine ca te las fara (bip) si imi bag(bip) in toata familia matii.” M-am indepartat cu pasi grabiti cu frica de a nu intra brusc in gratiile dihaniei. Data viitoare cand ma mai uit promit sa nu mai ascult. Si daca mai ascult sa nu ma mai uit.

Noi suntem romani

Romanii sunt curajosi, viteji, cinstiti, talentati, buni, ospitalieri, inventivi, sinceri, cu simtul dreptatii…. Asta am retinut eu din toate manualele pe care am reusit sa le parcurg in vremea uceniciei. Odata scapat in lume am constatat ca lucrurile chiar asa stau. Cum uneori imi place sa despic firul in patru, m-am uitat mai atent la romanii care ma inconjoara. Fara a le stirbi cu nimic din calitatile de mai sus am mai constat ca romanii :

-se spala destul de rar

-au un vocabular limitat

-simt nevoia sa manance seminte in locuri publice si sa scuipe cojile pe jos

-daca nu au seminte scuipa pur si simplu

-injura oriunde s-ar afla si indiferent de cine ii inconjoara

-distrug cu placere tot ce nu e al lor si nu are un stapan clar

-murdaresc strazi, parcuri, institutii de parca ar fi platiti pentru asta

-asculta muzica (un anumit tip) foarte tare, daca sunt acasa in special dupa 10 seara, daca sunt in mijloace de transport cat mai aproape de cei tacuti.

-isi vorbesc de rau colegii si prieteni

-in trafic au placerea injuraturii bine tintite

-nu ii respecta pe batranii si copii altora, destul de rar si pe ai lor

-sunt extrem de gretosi daca ocupa o functie publica

-se cearta pe nimicuri si nu fac nimic pentru lucrurile esentiale

-au mania persecutiei

-sunt duri daca sunt sefi si slugarnici daca sunt subalterni

……………………………………………………….

Ar mai fii cateva chestiuni(sute) dar nu e cazul sa ma obosesc.- Romanii obosesc repede.Evident ca aceste insusiri nu le au toti romanii, maxim 99%. Restul….e tacere. 

Tristeti regale

Uneori lumea este trista. Partea constienta a lumii. Pe cealalta nu o inteleg. Azi am vazut un rege trist, cu lacrimi in ochi(ceea ce m-a bucurat) si un bufon agresiv extrem de satisfacut (nu m-a mai intristat, am depasit stadiul). M-am bucurat pentru Rege ca in numele la ce a fost odata s-a rupt, sper definitiv, de ceea ce nu poate fi acum.Inseamna ca sub cenusa dorintei de a fi la nesfarsit numarul unu mai licare putin din jarul demnitatii. Legat de rege.Unele replici te urmaresc ani de zile. Cand, cu multi ani in urma, am plecat din zona in care traiam sa ma dezvolt intelectual la Bucuresti (nu cred ca a iesit mare lucru) un bun prieten, care avea acelasi traseu, m-a intrebat : <Niculae unde mergem noi domnule ?> (Niculae nu e prenumele meu, dar cateodata mi se mai spunea Moromete). Constat ca inca nu am raspunsul. <Prietene habar nu am unde mergem si nici nu inteleg de ce nu ne oprim.> Si tot atunci am primit si un sfat : <Tata, nu te baga in trocul porcilor ca te mananca >. Am incercat sa respect sfatul dar acum as lansa o intrebare. <Pai si din ce sa traiesc?>, ca acum astia sunt marii angajatori.

Fiti constienti ca Becali nu e singur si ca nici noi muritorii de rand nu avem siguranta financiara a lui Hagi de spun stop cand se intrece masura.

Am fost candva rebeli si tineri

Nu stiu de ce simt nevoie sa spun chestia asta. Rebel e clar ca nu mai sunt. Dar tanar?

Povestea cu “tineretea e o stare de spirit” o spun numai mosnegii care mimeaza virilitatea. deocamdata nu mimez decat gandirea. cica da un aer de distinctie.

Mi-a murit … pasiunea!

De ceva vreme constat ca regele sporturilor, fotbalul, se afla in coma profunda. Recunosc ca am fost un impatimit al acestui sport, o fac ca si cum as recunoaste ca sunt lepros. Din pacate tot ce am iubit odata la acest sport nu mai exista, spectacolul si placerea de a juca s-au retras discret si au lasat loc altor manifestari calauzite de un alt zeu al lumii moderne : banul. De la inaltimea la care toata cultura mea mi-a permis sa ma aflu (etajul 7 al unui bloc din ’74) afirm cu tarie : fotbalul a murit. Aparitia patronilor, aparent salvatorii fenomenului, a insemnat inceputul sfarsitului. Cu personaje gen Iancu, Becali, Copos, Borcea nici nu te poti astepta la altceva decat la o cadere intr-un iad autentic. Violenta, injuratura, prostul gust, pleaca de la ei si se manifesta cu forta inzecita prin decerebratii care populeaza galeriile marilor echipe. Fotbalul tolereaza o lume abjecta, de care oamenii normali se feresc cu scarba , aceeasi  care se manifesta la atingerea unei reptile prin venele careia curge sange rece. Daca as fi mai romantic as plange, mi-a murit o mare pasiune. Din pacate nu sunt intr-atat de sensibil sa o fac si intorc capul fara sa mai privesc inapoi cu manie.De fapt nici eu nu sunt chiar un nevinovat, tangential inca traiesc pe spinarea acestui fotbal. 

P.S.Ma doare insa felul umil in care Gica Hagi isi gestioneaza relatia cu nevetebratul Gigi Becali (in loc de coloana, pipereanul are teancuri de euro, monezi si bancnote, ban sa fie). E imposibil sa nu intelegi apropourile groase ale unui neam prost autentic si de dragul unei ipotetice cariere de antrenor sa devii presul pe care raman zilnic cacarezele de oaie de pe talpa pretinsului patron. 

Inca un P.S.

 In curand am sa va spun cateva povesti din fotbalul romantic petrecute inainte de decembrie 89, pe vremea cand puricii inca se potcoveau si circulau o duminica numerele cu sot si una cele fara sot. Povesti din fotbalul mic, in care jucatorii plateau baremul arbitrilor, isi cumparau echipamentul, tusau singuri terenul cu var si erau fericiti daca la final un spectator le spunea :<bravo ba, ai jucat bine, da si tu o halba>. Am dat cateva zeci de beri. …(de fapt sunt una sau doua).

Am fost ocupat cu viata mea

Uneori par lenes pe blog. Postez ceva mai rar iar amicii se reped ca ulii sa puna in discutie trandavia mea, zic ei proverbiala, pe care eu nu mi-o asum si nici nu o recunosc. Adevarul este insa ceva mai simplu. Din cand in cand sunt ocupat cu partea neelectrificata a vietii mele. O plimbare, o discutie mai lunga, un sprit povestit ore intregi, un pic de fotbal, jucat sau privit la fata locului, cititul unei carti, acestea sunt apucaturi deprinse in copilaria mea, petrecuta partial langa lampa cu gaz. Inca nu am reusit sa ma desprind definitiv de ele si sa ma instalez pe vecie in scaunul din fata monitorului.

Jose Feliciano - The Windmills Of Your Mind

R/R

 

E clar, avem nevoie de repere. Nu morale, nu sunt atat de profund. Vorbesc de repere care sa ne ajute sa ne descurcam in orasul mult prea aglomerat.

In urma cu ceva timp ma abordeaza o batrana, in zona Unirii, si ma intreaba daca stiu pe unde se afla un restaurant. Binevoitor ii spun ca da, ii explic cate la stanga si cate la dreapta sa faca si la final ii spun:<Este exact langa Teatrul Evreiesc>. <Pai tocmai teatrul il cautam, dar credeam ca nu ati auzit de el>. I-am multumit in gand, si am pus jignirea  in carca aspectului meu de Adonis in floarea varstei, ce poate fi banuit ca gusta, la halba sau pahar, doar din unele placeri ale vietii.

 

Scena s-a repetat in multe alte moduri. Opera de langa parcul homosexualilor, Libraria Eminescu aflata buza in buza cu magazinul de toale, teatrul de sub,langa, peste bar…….

Constat ca nu am reperele corecte, dar nici nu vreau sa le schimb, si am inceput sa nu ma descurc in actualul oras. Asa ca il las mostenire pe acesta si continui sa ma plimb in cel pe care il stiu eu.

In vino veritas

A sosit vremea culesului. Sa adune fiecare ce poate.

Unii aduna foarte multa antipatie, ei au semanat-o.