Arhiva pentru noiembrie, 2007

A vi ArA

Posted in O lume minunata on 29/11/2007 by dedes

 Cu aproape doi ani in urma, Romania era inebunita de gripa aviara. In cele din urma totul a parut a fi un bluf. La vremea respectiva am scris un text(publicat intr-o revista), pe care il redau mai jos. Istoria se repeta si amenintarea aviarei este repusa pe tapet.

În Petreşti, comuna care a născut-o pe răposata Elena Ceausescu, fiica cea mai de seamă a acestor locuri, a fost descoperit un leac contra gripei aviare: mujdeiul de usturoi Prin natura lui, ţăranul român, sau ceea ce a mai rămas din el, după decenii de comunism, este un personaj plin de superstiţii, temeri, frici, credinţe. O pată pe cer, o gaură în mămăligă, o oglindă spartă, reprezintă tot atâtea semne clare ale unui viitor dezastru, greu de contracarat. Dacă până acum stolurile de păsări care se învârteau în cerc deasupra satului prevesteau schimbarea bruscă a vremii, mai nou acesta este semn clar că “bestia neagră”, gripa aviară, dă târcoale.                                        *************Unul din ultimele, cronologic vorbind, focare de gripă aviară depistate la noi  a fost în judeţul Dâmboviţa, în comuna Morteni, undeva în apropierea autostrăzii Bucureşti – Piteşti, relativ aproape (80  km) de Capitală. Privită la tv, problema aviară pare una abstractă, imaginile, impersonale, se succed cu repeziciune, o mână de tehnicieni veterinari, ajutaţi de militari, bagă nişte găini amărâte în containere, le gazează, le dau foc, nişte babe fără dinţi, deci automat ignorante, plâng, ministrul Flutur mai dă câteva explicaţii, dar până la urmă ce ne priveşte pe noi, orăşenii. La faţa locului situaţia este ceva mai nuanţată şi dacă nu ar fi dramatică ar fi chiar veselă. Revenind la Morteni, comună celebră încă din anii colectivizării, când tânărul comunist Nicolae Ceauşescu a fost alergat puţin pe câmpuri, partidul unic îl trimisese să-i convingă pe ţărani să scape de pământ, gripa aviară a lovit într-o aripă, în cătunul Florica. Pentru oamenii din zonă totul s-a lămurit repede, 14.000 de păsări au căzut pe altarul patriei, nimeni nu a mai ieşit din comună, operaţia a fost dureroasă dar scurtă. Cum autorităţile au promis despăgubiri cuprinse între 15 şi 50 de lei noi pentru fiecare cap de pasăre, în funcţie de rasă, oamenii aşteaptă acum banii, mai ceva decât pe americani.                                    ********** Drama începe în schimb în satele învecinate, unde se pune în mişcare maşina de fabricat zvonuri. Primii vizaţi de gripa aviară, extrem de plimbăreaţă, sunt locuitorii din comuna Petreşti, unde am ajuns la sfârşitul săptămânii pentru că nu puteam rata întâlnirea cu “aviara” şi cu o parte din rude. Tăiată în două de autostrada Bucureşti – Piteşti, dar bine încorsetată între râurile Argeş  şi Neajlov, comuna Petreşti are în componenţă şase sate : Coada Izvorului, Petreşti, Greci, Ghergheşti, Ioneşti şi Puntea de Greci. Cel mai aproape de zona periculoasă  se află bulgarii din Puntea de Greci, mai români decât mulţi români, sat aflat pe malul Neajlovului, râu care trece şi prin Morteni. Grădinari, ca orice bulgari care se respectă, locuitorii din Puntea s-au stabilit în zonă acum aproape 150 de ani. |n toată această perioadă au reuşit să câştige antipatia vecinilor, care le spun “sârbi”, prin producţiile record de gogoşari, conopidă şi varză, care au adus după ele şi câştiguri substanţiale. Lucrurile par destul de complicate,tipic balcanic, bulgari cărora li se spune sârbi şi locuiesc în Puntea de Greci, sat din România. Să revenim la zvonuri şi la cei care le poartă. “Am auzit că la Ilie au murit 20 de găini”, “De luni vor începe să le omoare şi pe ale noastre, suntem prea aproape de focar”, “Am informaţii sigure, de la primărie, nu avem cum să scăpăm”, “Să le zici la copii, la Bucureşti, să nu mai vină acasă, că îi prinde carantina aici şi nu mai pleacă, mi-a zis doctoru’ veterinar”, acestea sunt câteva din  zvonurile care pornesc nebunia. Se caută soluţii pentru a mai fi salvat câte ceva, dar de fiecare dată este descoperit instantaneu şi antidotul. “Eu bag 20 de găini şi câteva gâşte în maşină şi le duc la fratele meu, la Găeşti(n.a.- la aproximativ 8 kilometri), după ce trece nebunia le aduc înapoi”, spune I.B., pensionar încă în putere, care a văzut multe la viaţa lui. “Stai potolit, sunt filtre de poliţie la Găeşti, şi dacă eşti prins îţi fac dosar penal”, vine promt replica vecinului. “Mai bine le tai şi le bag în congelator. Ce pot să îmi mai facă”, insistă I.B..”Se confiscă tot. şi vii şi moarte. Ce crezi că te lasă cu ele în frigider”, insistă vecinul cârcotaş. Situaţia pare fără ieşire. Fals.                                       ********Sâmbătă seară aveam să simt, în primul rând în nări, că a fost găsită ieşirea din impas. O imagine demnă de un ospăţ pantagruelic se înfăţişa privitorului. Prin toate curţile grătarele erau puse la încins, pulpe de găini, piepţi de gâscă, spinăruşe de raţă, aripi de curcan, sfârâiau pe cărbunii încinşi. Totul stropit cu mujdei de usturoi. Toată lumea se ospăta, prevestind parcă sfârşitul lumii, cel puţin al lumii păsărilor. “Decât să le ardă ăia, mai bine le mâncăm noi. Am înţeles că ne dau 200.000 pe cap de găină, dar nimic nu este sigur şi nici nu ştiu când punem mâna pe bani. De unde să aibă statul atâţia bani să dea la toţi amărâţii” îşi face rapid socoteala o autoritate locală, F. B. consilier cu trei mandate la activ. Ospăţul general a continuat toată noaptea de sâmbătă spre duminică, pe cei mai rezistenţi prinzându-i zorile în faţa grătarelor. O veselie răutăcioasă a pus stăpânire pe o parte a comunităţii, cea mai tânără.”Mamaie, pestriţa aia a matale, de-ţi făcea multe ouă, pe unde e, să o punem la fript, e păcat de ea să ţi-o confişte străinii”, aruncă Sică, elev la Liceul Vladimir Streinu, reuşind să mai stoarcă două lacrimi de la bătrâna-i bunică. “Bine fă Silvio, nu ai vrut să-mi dai şi mie o cloşcă să scot câteva curci, acu satură-te, pune-le la clocit pe cărbuni”, pune de un început de ceartă Maria, “româncă” venită în sat în urmă cu 10 ani.   A doua zi, e lăsata secolului, începe postul Paştelui. Tradiţia impune ca finii să meargă la naşi, cu diverse cadouri, iar aceştia să-i întâmpine cu mese întinse. Nu este greu de imaginat cam ce au servit oamenii, găinile, raţele, curcile, gâştile, fiind preparate în cele mai variate moduri. Fripturi, tocăniţe, supe, ciorbe, ostropeluri, aspicuri au pornit către marea împreunare cu gingiile, într-un desfrâu culinar greu de imaginat în urmă cu o săptămână pentru bieţii ţărani din zonă.                                     *******  În doar două zile într-un singur sat, Puntea de Greci, nu foarte mare, au fost sacrificate aproape o mie de păsări, o parte dintre ele luând calea bejaniei în portbagajele celor care au vizitat zona în cele două zile. Schema s-a repetat şi în celelate sate ale comunei Petreşti, ţăranii din zonă reuşind să trateze eficient gripa aviară cu mujdei de usturoi.După o săptămână chinuitoare de aşteptare, lucrurile s-au calmat şi nimeni nu a mai venit să ridice păsarile, chiar şi gripa aviară s-a dovedit a fi neserioasă. Spaima însă a rămas, iar pentru păsăretul din zonă viitorul nu sună deloc bine.

Porcii probabil ca privesc cu amuzament intreaga poveste. Locurile, personajele si faptele sunt 100% autentice.De altfel DEDE este din zona.

Balada

Posted in muzica pentru urechi on 28/11/2007 by dedes

Cred ca aceasta este cea mai frumoasa piesa compusa de un roman. O melodie care ma emotioneaza ori de cate ori o ascult.

Am urmarit de nenumarate ori filmul Ciprian Porumbescu. Eram fascinat de scena in care eroul principal interpreta Balada dintr-o celula de puscarie, iar langa el plangea un biet pungas.

Umiditate

Posted in O lume minunata on 26/11/2007 by dedes

Cred ca am o relatie nepotrivita cu meteorologia. De multe ori aceasta  stiinta imi livreaza informatii false, iar cand nu o face inteleg eu lucrurile pe dos. Daca urmeaza o zi insorita eu ma imbrac gros, vine o ploaie eu sigur nu am nici sapca si nici umbrela, am devenit un fel de barometru, dar pe dos. Astazi am avut inspiratia sa plec de acasa incaltat in pantofi sport. Nu mi-au trebuit mai mult de 32 de pasi ca sa fiu ud fleasca la picioare. Evident ca nu m-am intors din drum. Disconfortul a fost total. Dupa o perioada mai lunga in care apa imi mustea in incaltari, a venit si momentul binecuvantat in care am putut sa ma lepad de de instrumentele de tortura si sa incalt o pereche de ciorapi uscati. Ce bucurie, ce placere, am avut cateva clipe in care i-am iubit sincer, pe ei, pe ciorapi. M-am simtit ca un bebelus caruia tocmai i s-a schimbat scutecul(banuiesc de fapt, nu stiu cum ma simteam acum 33 de ani, iar bebelusii de data mai recenta au tot felul de chilotei absorbanti, extrem de confortabili spun producatorii). Nu imi dau seama de ce avem nevoie de experiente traumatizante pentru a aprecia asa cum se cuvine normalitatea. Avem nevoie de o sete cumplita ca sa simtim gustul apei, de o pauza prelungita in alimentatie pentru ca un colt de paine sa ne satisfac` papilele gustative, de o nevralgie pentru a aprecia cumintenia dintilor. Putina apa la galosi m-a determinat sa vad cu alti ochi tot ceea ce am. Bine ca nu mi-am luat ghetele, uneori confortul picioarelor lipseste restul corpului de satisfactii.

Frunze arse

Posted in O lume minunata on 23/11/2007 by dedes

Sfarsitul toamnei este aproape. Mirosul de frunze arse asezonat cu putina ceata imi spune acest lucru. Aceeasi aroma ma duce cu gandul la perioada cand locuiam in Regie. Olfactivul se afla in stransa legatura cu memoria. Asta in cazul in care le posezi pe ambele.  Un miros intepator de igrasie ma teleporteaza instantaneu intr-un camin de nefamilisti unde mi-am petrecut cateva luni din viata. Aproape anonimul, acum, parfum din dozele de Impulse, imi aduce aminte de discotecile din 90-91-92, cand mai toate domnisoarele  credeau ca prin nas trece cel mai scurt drum spre inima unui barbat sau spre sexul lui, depinde de orizontul de asteptare al fiecareia. O portocala desfacuta imi vorbeste de Sarbatorile de iarna, la fel ca mirosul de brad, iar sapunul de casa, dur – intepator, imi aseaza in fata ochilor toti colegii din scoala generala. Izul de var proaspat intins pe pereti ma duce in casa parinteasca, undeva in preajma Pastelui, la fel ca vaporii de gaz cu care a fost frecata dusumeaua. Rufele spalate si transformate in niste statui ciudate de gerul iernii, au o aroma deosebita cand sunt bagate in camera incalzita, aici amintirile sunt multiple, de la Dede copil la Dede parinte.

simfonie_de_tomana_andrei_branisteanu.jpg

Din fericire banii nu au miros. Ar fi prea multi oameni bantuiti de amintiri triste.

Targuri

Posted in BOOKS on 20/11/2007 by dedes

De azi, daca cititi maine, sau de maine, daca cititi azi, la Romexpo este pus in scena un nou targ de carte. Sub nasul meu, sa ma otaravesc si dimineata si seara. Acesta este unul din momentele cand ma simt sarac. Indiferent cati bani am in buzunar, tot nu sunt suficienti pentru a-mi satisface toate poftele. Cand ma plimb printre miile de carti virgine, nepatrunse de ochiul cititorului, imi inchipui ca asa poate arata Raiul. In anii copilariei(6-7-maxim 8 ani) asa imi inchipuiam iadul. Din fericire ne mai schimbam.

Zapada

Posted in O lume minunata on 19/11/2007 by dedes

la-sanius__andrei-branisteanu.jpg

Imi este dor de zapada precum unui rus de vodka. De dimineata am vazut o mica promisiune. Simt un chef turbat sa lustruiesc talpile la o sanie si sa o scot la plimbare. Nu conteaza ca acum sunt la celalalt capat al haturilor, pe post de animal de tractiune, indiferent cum, vreau sa fac parte din joc. Sa simt cum imi ingheata obrajii, sa aud cum scartaie sub talpi “balana”, sa vad de jur imprejur numai alb intr-o iluzie trecatoare de curatenie. Din copilarie nu mi-am mai dorit atat de mult o ninsoare. Atunci aveam motive intemeiate. Sensibile la cheltuieli, autoritatile amanau imediat cursurile scolare, pentru a nu fi consumat prea mult combustibil. Asa erau vremurile. Eram doritor de calamitati viscolite. Acuma vreau ca fulgii sa cada linistit, dar temeinic, nu mai am “pipota” pentru senzatii tari. Ceaiul e pregatit, ghetele, fularul, manusile si caciula sunt la locul lor. Sa vina zapada.

Viata si …

Posted in O lume minunata on 17/11/2007 by dedes

Uneori poeziile sunt dure precum realitatea si frumoase ca viata.

 Mama

de Mircea Micu

Imi scrie mama “Ti-am facut mormant,
Ca nu se stie ce… si cum, si cand…
Tu chiar daca te tii in Bucuresti,
Stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
Dar fi-vom mai aproape dupa moarte.

E din beton; sa nu fi suparat,
Dar toti vecinii s-au asigurat.
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.

A venit toamna, vremea e ploioasa
Si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu, stiu eu cum esti
Si sa te-mbraci mai gros, sa nu racesti.

Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu…”

Pocnind din bici

Posted in O lume minunata on 16/11/2007 by dedes

Mai zilele trecute discutam cu mai multi provinciali emigrati in Bucuresti(fosti colegi de liceu) despre bice. Alea pe care le foloseam in copilarie cand plecam cu plugusorul. Un subiect generos. Constatasem, in grup, ca au cam disparut, e mai simplu sa arunci o petarda decat sa te chinui cu 2-3 kg de sfoara impletita in doua, trei sau patru fire. Cine nu a pus  in viata lui mana pe un bici nu stie ce nostalgii imi trezeste mie acest dipozitiv de produs zgomot. Tocmai de aceea, plecand de-a lungul bicelor am ajuns la Sarbatorile de Iarna. Chiar daca lucrurile s-au mai schimbat, tot ma incearca o emotie puternica stiind ca se apropie luna decembrie. Taiatul porcului, Colindul, mersul cu Steaua, Craciunul, Plugusorul, Buhaiul, Anul Nou, Iordanul(asta e o traditie mai putin raspandita) au reprezentat cele mai mai mari bucurii ale copilariei mele. Participam activ la toate. Cu Steaua era mai greu pentru ca se desfasura in semiilegalitate, era prea religios textul pe care il cantam. Pe langa acestea, in perioada dintre Craciun si Sf. Ion mai aparuse un moment asteptat, de mine cel putin, cu mare nerabdarea. Avea loc imediat dupa ce se producea trecerea dintre ani. Aparitia la Tv a lui Nea Marin – Amza Pellea. Eram fascinat de respectivul personaj. Am avut curiozitatea sa revad majoritatea scenetelor in care apare celebrul taran din Bailesti, si nu am fost deloc dezamagit. In amintirea lui Nea Marin, anul acesta, voi pune mana pe bici. Manati mai!

De dor

Posted in O lume minunata on 15/11/2007 by dedes

Uneori sentimentele vin peste tine, asa, fara preaviz. Brusc. Azi am patit-o.De dimineata mi-am dat seama ca mi s-a facut dor de ea. Am parasit-o in urma cu 5 luni,  fara sa-i ofer explicatii. Tin foarte bine minte acea zi. Trebuia sa plec in concediu cu familia.  Simteam ca devenise o pasiune prea mare, deveneam dependent de ea, si acest lucru nu imi placea deloc. De acea relatie stia si sotia mea. Nu mi-a zis nimic, se obisnuise cu gandul, imi iarta multe. Nici abandonul instantaneu nu i-a starnit nici o reactie. Pana astazi nu am avut nicio nostalgie. Numai ca vremea de afara, usoara ceata, putina ploaie, un strop de frig, a produs declicul. Cu orice risc am sa revin la ea. Sambata am sa o fac. Sunt liber si vreau sa savurez momentul. Vineri ma pregatesc, iar a doua zi dimeneata am sa fiu gata sa-i simt caldura pe buze, sa-mi inunde cerul gurii cu gustul ei placut amarui. O sa o fac la ibric si promit ca mai mult de o ceasca nu o sa beau. O cafeluta neagra ca fundul unui… tuci de mamaliga.

Culori

Posted in pensule on 14/11/2007 by dedes

nicolae-grigorescu.jpgauguste-renoir.jpgclaude-monet.jpghenri-de-toulouse-lautrec.jpg

vincent-van-gogh.jpggeorges-seurat.jpgeugene-delacroix.jpgjan-matejko.jpg

Uneori ochiul are nevoie de odihna. Odihneasca-se in pace!