O portocala

Pentru o saptamana am redevenit copil. Din fericire sufletul nu mi-a anchilozat in totalitate, un graunte de inocenta inca mocneste sub cenusa responsibilitatilor de om matur. Am revenit in casa parinteasca, m-am jucat alaturi de fetita mea, am mers la sanius*(pe Dealul Sarbilor, imi place cum suna), am fost la colindat si am mancat portocale. Multe portocale. Am o relatie speciala cu aceste fructe. Era o vreme cand aparitia lor imi indica faptul ca se apropie Craciunul, erau un reper. Uneori aveam multe, cam cat degetele de la ambele maini, alteori putine… aproximativ una. Niciodata nu m-am omorat dupa portocalele, ma refer la gust, dar nu pot sa sarbatoresc finalul de an fara sa le consum. Papilele-mi gustative apreciaza bananele, dar astea nu au traditie in ceea ce ma priveste. (in primii 17 ani de viata am mancat o singura banana, pe la vreo 13 ani, mai intai am consumat miezul pastos, dupa care am decis ca nici coaja nu este de aruncat). Acum ma gandesc daca sa merg cu plugusorul si de ce nu cu sorcova ca tot sunt unii care cred ca sunt dus cu ea.

*Sunt singurul care a racit zdravan la sanius, partenerii mei, toti sub 14 ani, sunt sanatosi tun.

Colinde

Am plecat sa colindam. Undeva pe malul Argesului.

Cu Plugusorul mergem prin Bucuresti.

89

Prin zona blogurilor, in ultimele doua saptamani, a mirosit puternic a revolutie. 1989. M-am gandit ca mare lucru nu am de spus pe aceasta tema. Chestionat in cadrul unei emisiuni TV in legatura cu faptele mele din perioada 16-22 decembrie ‘89 mi-am dat seama brusc ca am ceva de spus, ca tot romanul, nu puteam sa dezamagesc camerele de luat vederi. Si eu am suferit, am transpirat si am luptat acum 18 ani. Mi se pare normal, aveam 16 ani, sangele fierbea in mine.

Pe 16 a inceput totul. Simteam ca se intampla ceva, era dimineata. Am decis sa sfidez sistemul si la ora 10  am fugit de la liceu. Am spus NU invataturii comuniste. Am pactizat cu americanii la cinematograful din Gaiesti unde am revazut “7 mirese pentru 7 frati”. Timp de 6 zile m-am cufundat in anonimat. Securitatea era cu ochii pe mine.Doar seara ascultam Vocea Americii si Europa Libera. Ascultam mult si intelegeam putin. Astazi procedez invers. Pe 22 mi-am dat seama ca trebuie sa trec la actiune nu se mai putea altfel. Am luat cu asalt scoala din satul meu, unde timp de 4 ore am jucat fara incetare tenis de masa. Doar fuga dictatorului m-a oprit din activitate. De fapt a venit mama peste noi (Dede senior si Dede junior) si ne-a reconectat la tensiunea evenimentelor. In seara aceleiasi zile am rupt-o definitiv cu regimul, am imbracat o camasa verde de premilitara si cu mare dibacie am decupat stema de pe tricolorul cusut pe brat. Cu arma in mana, un par din lemn de cires, am decis sa apar cuceririle revolutionare. Se auzise ca pot veni teroristi dinspre autostrada, asa ca stateam cu ochii numai pe gradina de zarzavat. Toata noaptea am privit la televizor impreuna cu parintii, doua verisoare un unchi si o posibila matusa. De Craciun ne-am mai calmat putin, am reusit de fapt sa ne rupem de televizor si am taiat porcul. Il scapaseram din vedere in valtoarea evenimentelor. Pe urma am revnit la ale noastre plus ceva mai mult Tv plus Lambada plus… de fapt nu am mai fost cei de dinaninte.

Acestea sunt faptele brute. In rest ar fi multe alte amanunte si tensiune reala. Aveam un frate in Bucuresti si vestile de la el nu veneau atat de des pe cat ne-am fi dorit. Am plans si de bucurie dar si de tristete. Au murit niste oameni atunci. Prea multi .

Mostenirea muzicala

Am intrat in zodia lepselor. Muzica parintilor nostri este ultimul subiect lansat la apa mica de Pantacruel. Constat ca in satucul meu de pe valea Argesului, muzical, americanii nu prea aveau acces, locul era populat de italieni, francezi si spanioli. Populara si romantele erau la putere, dar erau gustate din plin si coloanele sonore al filmelor vremii. Nu ma lungesc foarte tare, sa cante muzica.

Gianni Morandi, o melodie care mi-a marcat copilaria, am acasa chiar si o banda de magnetofon cu tatal meu interpretand “in genunchi ma intorc la tine”.

Sara Montiel, o diva care a frant multe inimi prin Romania.

Si maestrul Gica. L-am ascultat la toate revelioanele pana pe la 14 ani.

Mosule, doar o vorba sa-ti mai spun

Mesterul Pantacruel imi dadu cu leapsa pe la nas si ma invita sa-i scriu lui Mos Craciun. Cu ceva ani in urma scrisorica ar fi fost plina de cereri. Acuma ca am devenit parteneri, sunt un fel de ren al lui, sunt ceva mai cumpatat, stiu cat de greu este sa ti se ceara si uneori sa nu poti oferi. Ca patron de joc piramidal, usor inversat – doar primesti  la inceputul vietii dupa care dai tot mai des si iei tot mai rar, pana la adanci batraneti, Mosul m-a investit cu puteri depline in regiunea familiei mele. Din fericire a avut grija sa faca acelasi lucru si cu o parte din rude. Daca as fi ceva mai miss i-as cere Mosului sa aduca  pacea mondiala, sa termine cu saracia, sa tina pamantul in viata pentru inca multe milioane de ani. Dar nu sunt nici macar mister si nici nu intra in fisa vedetei lunii decembrie sa se ocupe cu din astea. De la inaltimea nimicniciei mele il rog doar sa aduca la toti copiii, cel putin atat cat am primit eu in rasaritul vietii mele. Iar pe astia de varsta mea sa-i lase mai la o parte, ca de la noi vin toate relele. Cand voi avea macar jumatate din curatenia sufleteasca a fetitiei mele atunci sa ma caute la usa vilei mele de la etajul 7. Totusi Mosule, ai putea sa faci pentru o zi sa mai am 7 ani? Daca da, atunci am sa-ti atasez o lista scurta, maxim 80 de file, cu ceea ce as dori.

………………..

Veni, vidi……..

………………

Batalia s-a sfarsit, soldatul
Ridica fruntea sa vada iarba
Tiuie-un glont ratacit
Si-i sfarama tampla si barba
Deasupra cerul gol si soarele
In jur campul zdrobit de obuze
In masca soldatul nu mai are
Nici ochi sa vada, nici buze
 (Zaharia Stancu)

Cu sufletul greu, Dede s-a intors de pe campul de batalie.Suinele si-au facut datoria, au raspuns “prezent” la intalnirea cu destinul. Carnatii stau aliniati la afumat precum armele in rastel. Sunculitele se numara una pe alta, albe la fata cu vagi urme de boia in obraji, ca o claviatura de pian din vestul salbatec. Tobele pline de organe si alte carnuri asteapta intalnirea cu betele lui Tandarica. Orezul asteapta marea caltaboseala, asta abia in ajun se va intampla. Pana la Craciun le lasam in pace. Sa mai si postim.

Soldatul rapus

Colectia de iarna

Pentru 5 zile, ma voi dedica modei, asa ca blogul va intra intr-o scurta hibernare. Ma ocup de colectia toamna – iarna 2007, asa cum ar spune Verbiaj. Personal voi desena, croi si prezenta. Compleuri din toba feliata, diademe din carnati, fuste din sorici incrustate cu boabe de piper, bratari indiene din mat impletit, bluze brodate manual cu ciucuri de sarma si vedeta colectiei rochie de mireasa din frunze de varza alba, neaparat murata, tivita cu usturoi, asa ca sa mai taie greata…

La TV tocmai au prezentat o stire conform careia carnea de porc face la fel de rau la plamani ca fumatul. Daca nu ma imbolanaveste si de SIDA eu continui sa o mananc.

decembrie, eu si porcii

decembrie. luna in care, invariabil pe la jumatatea ei, ma transform in macelar. imi plac porcii vii, unsprezece luni pe an. in a douasprezecea nu stiu ce se intampla cu mine. dincolo de necesitate, trebuie sa recunosc ca am placerea de a participa la toate ritualurile legate de sacrificarea unui porc. nu am nici o explicatie pentru acest lucru. nu imi mai trebuie nimic, nici carti, nici filme, nici muzica, cand langa mine se afla un porc asasinat in prealabil de altcineva. doua - trei zile muncesc pentru a-l ajuta sa-si implineasca destinul. ce e un porc daca la finalul carierei lui de scurmator nu ajunge sunculita, caltabosi, carnaciori?

odios nu-i asa. ce gusturi pot sa am?

accept critici doar de la vegetarieni.

PS

Am spus ca 2-3 zile  ma ocup de porci. In rest sunt acelasi personaj delicat, pe care nu e bine sa-l atingi nici cu o floare, daca nu esti sigur ca e de mina (mina de la miner).

Imi place totusi cand pregatesc carnaciorii, intodeauna intr-o companie draga mie, sa-l ascult pe Alifantis, asa sunt sigur ca nu am gresit anotimpul si ca in cateva zile vine Craciunul.

Restauratie

Ma simt naucit. Am primit un sondaj peste ochi de ma apuca ameteala. 23% din romani considera ca Nicolae Ceausescu a fost liderul politic care a facut cel mai mult bine acestei tari in ultima suta de ani. Faptul ca 24% din ceilalti romani apreciaza ca acelasi personaj a facut cel mai mult rau tot nu-mi taie senzatia de greata.

Cata lipsa de memorie. Cat de putin au inteles din drama pe care au trait-o. La tot pasul intalnesti nostalgici care spun ca liderul comunist le-a dat case si servicii. Le-a dat. Mentalitate de milogi. Nici nu au priceput ca de fapt regimul le luase totul si ca si-au sacrificat vietile pentru acele cadouri. Pe cei trecuti de 55-60 de ani ii inteleg. E tineretea lor la mijloc. Exista si un banc pe aceasta tema cu mosul care spunea mereu ce fericit era pe vremea lui Stalin pentru ca atunci era tanar.Nu pot insa sa patrund in logica tinerilor, care, fara sa aiba habar, vorbesc de binefacerile regimului Ceausescu. Pentru toti acestia, indiferent de costuri, as construi un oras, dupa modelul anilor 80, in care sa-i invit sa traiasca un singur an. Le-as da case si locuri de munca. Evident ca nu ar avea electricitate, decat la sarbatorile legale, si nici apa calda, doar putina rece, doua ore de program TV si nici paine nu ar gasi. Ar trebui sa invete sa si taca mult, pentru ca opinia constituie un delict. Fara sa o lungim, ar beneficia de toate binefacerile acelor vremuri. Si in intunericul vesnic sa nu-si inchipuie ca se pot repezi sa faca sex, ca sa aiba cu ce sa-si umple timpul. Regimul are grija sa le piara cheful si de asta. Nu exista masuri de contraceptie  iar de altceva nici nu poate fi vorba. Evident ca vor exista si lucruri bune. Se vor simti in siguranta in orasul lor, nu vor exista crime, violuri, talharii, de fapt vor exista, dar in afara victimelor nimeni nu va stii nimic. Nici de ambuteiaje nu poate fi vorba, ca benzina se da pe sponci. Si nici obezitate, alimentele de baza sunt rationalizate, iar celelalte nu se gasesc.

Nu sunt un mare fan al actualei oranduiri sociale, dar de la raul de acum pana la raul de atunci este o distanta enorma.

Da,DOAMNE, iarna

Sa ploua 3 zile in decembrie e prea mult pentru mine. Miroase a ironie. Chiar asa de pacataosi suntem ca nu mai meritam un strop de alb? trebuie sa ne ingropam definitiv in noroi? Au ruginit saniile in Bucuresti de dorul derdelusului. In cele din urma, daca nu vine iarna la noi vom pleca in cautarea ei.