Flori pentru summit

Apostolii pacii si ai libertatii vin peste noi. In mod absolut asteptat aduc odata cu ei restrictii, o atmosfera de razboi, semiteroare si ceva mai multa verdeata in rondurile din mijlocul soselelor.

Am o mare teama, sa nu treaca exact prin sufrageria mea unul din culoarele unice. In cazul asta ma vad blocat pe canapea, fara acces la baie si in final nevoit sa ma “exprim” pe summitul lor. Oricum, pacifist cum sunt le ofer inaltilor oaspeti niste flori, evit sa spun cum se numesc.

Padurea norvegiana

O surpriza placuta aceasta Padure Norvegiana, filtrata prin ochii si urechile japonezului Haruki Murakami. Cu radacinile adanc infipte in “De veghe in lanul de secara” a lui JD Salinger, padurea trece usor la urmatorul nivel punand accentul pe linia subtire de demarcatie dintre nebunie si normalitate, dintre viata si moarte.  Toru Watanabe (Padurea norvegiana)  seamana, pana  la un punct, cu  Holden Caulfield (De veghe in lanul de secara) dar si cu multe alte milioane de tineri dezorientati in momentul in care incep sa faca primii pasi spre maturitate. Pentru unii dragostea reprezinta unica salvare iar pentru altii moartea este solutia cea de pe urma.

M-am intors la locul faptelor

Sambata trecuta aproape intamplator am ajuns prin Politehnica si Regie. Ani de zile am trecut Dambovita care le despartea in fiecare zi si au existat destule momente in care cele doua campusuri nu m-au tratat cu foarte mare prietenie. Nu e vorba ca nici eu nu am fost intodeauna foarte plin de respect in ceea ce le priveste. M-am intors la locul faptelor tineretii mele. Cu un copil in mana dreapta si o sotie in stanga. Cateva camine si foste cantine din Regie mi-au zambit. Am inteles mesajul, au existat destule momente cand paream sa nu am prea mari sanse intr-o eventuala cariera de familist. Uneori zidurile se mai inseala, chiar si oamenii. Am incercat sa-i povestesc copilului din mana dreapta cate ceva despre istoria locurilor, dar cum nu sunt un Ion Creanga nu am reusit sa-i captez atentia. Sotia din stanga stie aproape toate povestile asa ca am continuat sa vorbesc doar cu mine. Sunt un bun ascultator. La o pizza si o bere mi-am amintit de sipcile(a se citi sticle de vin) de la aprozar, de partidele interminabile de carti, de cursuri parasite care vesnic asteptau sa fie invatate, de buzunare goale, de cartelele de la cantina, de pumni inclestati si maini tandre, de discutii sincere purtate la 3 dimineata pe malul Dambovitei, de prieteni adevarati, de fotbal pe bani, de nopti inodate prin discoteci, de examene, de putinatatea grijilor si multimea visurilor, de filme vazute in grup la cate un video inchiriat, de carti citite dintr-o suflare, de o tinerete sora cu adolescenta. La plecare m-am uitat din nou spre caminele studentesti, fara patima. Aveam in maini tot ce imi trebuie.

De citit

Cei care au gustat cu placere filmul lui Robert Zemeckis, Forrest Gump, cu Tom Hanks in rolul principal, nu trebuie sa rateze romanul Ragtime al lui E.L. Doctorow. Reteta este aceeasi, subiectul nu si nici epoca in care se petrec lucrurile. Aparuta in 1975, cartea a fost ecranizata in 1981 de Milos Forman, dar recunosc ca nu am vazut acest film.

Luand la ochi personajele, mai mult sau mai putin principale ne intalnim intr-un inceput de secol 20, care se anunta deosebit de furtunos, cu tot felul de personaje celebre: magicianul Herry Houdini, tatal masinilor de serie Henry Ford, doctorii Freud si Jung, marele magnat J.P. Morgan, anarhista Emma Goldman, revolutionarul mexican Zapata ( cred ca nu e ruda cu portarul Stelei),exploratorul Robert Perry, muzicianul Scott Joplin, dar si un evreu care cu o foarfeca si cateva coli de hartie a gasit drumul spre marea cinematografie. Tot acest amalgam este legat intr-o coca de cozonac gustos (nu de gogoasa americana) de trei familii reprezentative pentru America acelor ani (traditionalistii, negrii si emigrantii). Amestecul de adevar istoric si imaginar este bine dozat pentru a nu cadea greu la stomac cititorului. O carte pe care o recomand celor care pot admite ca un stramos al lor a luptat umar la umar cu Mihai Viteazul, sau ca stra-strabunica a avut o scurta relatie cu Mihai Eminescu. Altfel nu are rost.

Una de sezon

Flori si tuica

La mine primavara vine odata cu florile de zarzar(corcodus). Ghioceii nu mai reprezinta un reper de cand s-au dedulcit la traiul in sera, la fel ca si suratele lor mai vesele si mai rezistente, zambilele si invadeaza orasul cu mult inainte de sorocul natural. De 2 zile ma bucur de cei doi zarzari din fata blocului pe nedrept schingiuiti mai tot anul de minorii din cartier. Cu multi ani in urma, un numar aproximativ egal cu acela al copacilor pe care ii aveam in gradina, rupeam ramuri zdravene de zarzar pe care le duceam in casa, pentru a inveseli atmosfera.  Am renuntat la acest obicei dupa ce am fost apostrofat de un vecin care mi-a reprosat, vazandu-ma cu 3 crengute in mana, ca tocmai am irosit o jumatate de litru de tuica. Asa m-am decis sa-mi schimb comportamentul si sa devin ecologist. Vecinul tot betiv a ramas.

Intre timp zarzarii din gradina casei parintesti s-au uscat de batranete, in locul lor au aparut niste pruni. Au flori mai putine dar produc mai multa tuica. Prefer gemul.

In fotografie cred ca sunt cam 750 de gr. tuica de zarzara, facuta ca pe malul Argesului, un picut mai “lunga”.

Ochii mintii

De ani buni privesc lumea cu ochii mintii. E mai comod si mai curat. Din pacate de o vreme totul se vede in ceata. Crezand ca am cataracta am mers la doctor. M-a lamurit repede, afectiunea nu este operabila,  din punctul lui de vedere sunt infirm pe viata. Ar mai fi o solutie, sa ma folosesc exclusiv de cei doi ochi verzi pe care ii posed. Asa si fac, vad foarte clar, doar ca imaginile sunt ceva mai neplacute decat cele dinainte. Prea multa mizerie.

Cadouri

In urma cu un an si jumatate am derulat o tranzactie imobiliara prin una din bancile de pe la noi. La putin timp am primit un telefon de la o doamna angajata la respectiva institutie care ma anunta cu un glas suav ca in semn de incredere banca imi ofera CADOU un card cu o limita de credit de 10.000.000 de lei cat nu se poate de vechi. Sincer sa fiu un alt card nu imi trebuia, dar ca orice roman cand am auzit cuvantul magic cadou am trecut peste acest amanunt nesimnificativ.

A doua zi m-am prezentat sa-mi i-au cardul. M-a luat in primire o doamna debordand de amabilitate care m-a invaluit in mii de cuvinte care subliniau marele bine pe care mi-l facuse banca . Am semnat cateva milioane de hartii si cand sa pun mana pe bucatica de plastic aflu ca totusi trebuie sa trec pe la casierie pentru a achita 700.000 de lei, taxe de eliberare si administrare. In rest totul e gratis, dobanda e atat de speriata ca nici nu prea apare iar eu pot sa fac tot felul de surprize familiei cu banii pititi in cei 35 de centimetri patrati. Incerc o trezire brusca din vis si spun ca nu as prea plati taxele. In cele din urma doamna ma convinge sa fac acest gest pentru ca actele sunt semnate si i-as face unele neplaceri. Barbat galant am rupt de la mine cei 700.000 pentru a nu supara o doamna.

 Dupa un an si jumatate in care cardul a zacut trist, neconsolat si nefolosit intr-un sertar, primesc un sms de la o firma de recuperari care imi aduce aminte de existenta lui. Sunt informat extrem de amabil ca figurez in baza de date cu o datorie de 43.000 de lei, tot vechi pentru ca asa sunt eu nostalgic, reprezentand o rata din taxa de administrare pe anul in curs si daca nu platesc in doua zile voi fi executat silit. Usor enervat, uneori mai gresesc si eu, am decis sa merg la banca si sa renunt la cadou. O doamna, alta, dar la fel de amabila ca prima m-a intampinat si de aceasta data mi-a explicat in cuvinte putine ca pot renunta la cadou daca platesc 350.000 de lei, reprezentand penalitati si restul taxei de administrare pe 2008. Cum nu imi place sa supar doamnele m-am repezit la ghiseu sa platesc, cu inima grea ca renuntam la un dar oferit din tot sufletul sistemului bancar. Ce conteaza ca am platit peste un milion pentru micul dar, gestul este important, s-au gandit la mine si asta ma bucura.

La doar o ora dupa ce am parasit banca, micul card s-a intors in viata mea. Doamna amabila a vrut sa ma informeze ca a achitat pentru mine 15.000 de lei, o taxa absolut ascunsa de care nici dansa nu a stiut, si daca binevoiesc sa trec sa-i returnez banii. Am sa ma duc, pana la urma e vorba de cadoul meu.

Vorbele altora

Astazi mi-am uitat vorbele inchise in casa. Asa ca apelez la niste prieteni: ” Să mergi din eşec în eşec fără a-ţi pierde entuziasmul, acesta este succesul ” – Winston Churchil “Nu ne putem vedea asa cum ne vad cei din jur, dar poate ca asa e mai bine” – Burns “Nu am bani, resurse, speranţe. Sunt cel mai fericit om în viaţă” – Henry Miller “Nu e nici un pericol în a tacea, ci mai degraba în a vorbi” – Cato  ”Cel ce nu citeste este ceva mai educat decat cel care citeste doar ziare” – Thomas Jefferson “Nu fi victima. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seama nu fi spectator” “E mai bine sa fii frumos decat bun, dar recunoaste ca e mai bine sa fii bun decat urat” – Oscar Wilde “Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili” – Ernest Hemingway “Violenta este ultimul refugiu al omului incompetent” – Isac Asimov “Daca as avea la dispozitie opt ore sa tai un copac, sase ore mi-as ascuti toporul…” – Abraham Lincoln

A XI-a poruncă

 (Ion Minulescu)

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!…

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!…

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…