Omul sunt eu (cei care nu si-au dat seama de asta pot abandona lectura). Bicicleta era verde metalizat. A fost vehicolul care m-a purtat spre cunoastere si mai apoi spre viata de familist. Intr-o epoca sedentara e greu sa intelegi placerea unuia de a pedala zilnic 6 kilometri la dus si aproape 6 kilometri la intors pe drumul casa- liceu (drum pe care l-as face acum si pe o trotineta numai sa ma intorc la acea stare de fapt). Ce se petrecea intre cele doua pedalari este o cu totul alta poveste, total diferita de “Liceul” lui Bacovia.
Mai apoi, distanta s-a scurtat putin, emotiile au devenit mult mai profunde. In fiecare seara (asta in vacantele de vara, intre timp devenisem student) traversam un camp, taiam o autostrada si purtam un razboi inegal cu o haita de cainii de la o moara (din cand in cand si cu flacaii din alta comuna) pentru a putea scoate la poarta o fata. ( a scoate la poarta este echivalentul mersului in parc sau a unei intalniri la o cofetarie).
Bicicleta verde era principalul martor al vitejiilor mele tineresti. Martor pierdut. Cu 3 ani in urma aflu, cu groaza, ca bunul cel mai de pret al adolescentei mele a fost oferit unei rude care vandut-o fara nici un regret. O fatalitate care ma urmareste (prima bicicleta a mea, un Pegas, a fost furata cu 19 ani in urma). Din fericire inca nu s-a gandit nimeni sa-mi vanda sau fure amintirile. Daca se va intampla si asta nu vom mai vorbi nici de om si nici de bicicleta, nu vom mai vorbi deloc.
Acesta este doar un model orientativ, care doar fizic seamana cu originalul. Bicicleta mea emana personalitate prin fiecare spita.
