Dede s-a mutat

Noua casa este la adresa : www.dedes.ro

Virgulă şi câte un punct

Uneori e cazul să redăm demnitatea semnelor de punctuaţie punct Chiar şi într-o banală chitanţă punct O virgulă la vremea ei face cât punct punct punct

Iluzii si tunuri

Într-un moment de totală rupere de realitate, asta în perioada post adolescentină, eram foarte preocupat de viaţa politică a acestei ţărişoare. Ba mai mult, alături de un bun prieten am călcat şi pragul sediului unui partid istoric, pentru a ne înscrie în organizaţia de tineret. Din fericire carnetele de membru erau pe moarte, la fel cum este acum şi partidul, şi doar prietenul a avut onoarea să se înregimenteze ideologic. Între timp mie mi-a trecut pofta de politică şi mă felicit pentru lipsa de apetitit. Recent am citit o anchetă pe VOT.ro despre cum se fac marile afaceri şi m-am închipuit, pentru câteva minute, băgat în această ciorbă. La norocul meu parcă mă şi văd îmbrăcat lejer într-o pijama în dungi jucând o partidă de şah cu un anume Păvălache. Evident amicul ar fi scris de zor anchete despre marile tunuri date de fostul lui coleg.

Inimă de ţigan

Nu daţi cu pietre, am citat doar titlul unui serial tv. O inimă de român a încetat să mai bată, fapt ce a provocat o puternică stare emoţională. Mii de mesaje vorbesc de răzbunare şi de ce trebuie să le facem şi să le dregem ţiganilor. Sunt scrise de anonimi care stau în faţa monitorului cu o bere de-a dreapta şi în general se tem să ducă gunoiul după ora 19.00. Vorbitorii tv de serviciu s-au speriat cumplit şi invită la raţiune, la calm, la civilizaţie, pentru că o scânteie poate declanşa o adevărată nebunie. Calm. Revelionul maneliştilor de pe Antena 1 a fost un succes răsunător, iar telenovela “Inimă de ţigan” de pe Acasă îndoaie pe genunchi orice concurenţă. Trăim în ţara fanilor lui  Stătică Potcovaru, Vijelie, Flăcărica, Babi Minune, Copilu de Aur, Aurică Fieraru(unii sunt cântăreţi de manele, alţii sunt personaje de film). Nimeni nu se revoltă îmotriva idolilor, iar minoritarii care nu îi gustă pe cei de mai sus sunt mult prea civilizaţi(se poate citi şi fricoşi) ca să încerce vreodată să facă ceva.

Aşa că: Şiki, şiki bambam, cel mai tare serial…………

“Viaţa e o loterie”

În toate după-amiezele copilăriei mele am dedicat, cu precizie matematică, două ore temelor şi alte trei fotbalului (fac excepţie vacanţele cînd proporţia era pur şi simplu pulverizată). Jucam fotbal cu maximă pasiune, indiferent de vreme sau de adversari. Am fost un elev aproape strălucit (cu timpul mi-a trecut şi asta) şi un fotbalist aproape mediocru. Nu mai ţin minte nici un zece dar nu am cum să uit ziua când am înscris prima dublă într-un meci al echipei de juniori din Ioneşti. Le revăd cu ochii deschişi (e vorba de goluri). De fapt cred că aş putea povesti toate golurile pe care le-am înscris, chiar şi pe cele anulate.  Iată istoria primului gol din prima dublă a unei cariere încheiată la vreme  (nu ma împiedică nimic să-l povestesc, nici măcar bunul simţ)- cursă pe tuşă, dau mingea prin dreapta unui jucător advers şi-l depăşesc în viteză prin stânga (dede – viteză, o asociere pe care acum nu o pot face nici în glumă), în buza careului de şaisprezece metri repet schema şi schema ţine. Ajung în faţa portarului uşor lateral dreapta, gândesc rapid, se impune un rist cu piciorul drept la colţul scurt, uşor de gândit dar greu de făcut, ghetele, primele ghete de fotbal cu crampoane detaşabile pe care le-am avut, erau cu două numere mai mari, aşa că un rist însemna doar o mică groapă în gazon. Execut un şpiţ cu stângul şi mingea ajunge în plasă prin dreapta portarului.

Era duminică ora 9.30. Am un singur regret, tata a ajuns la stadion la ora 10.00.