Cu 26 de ani in urma, un copil dintr-un sat de pe valea Argesului era fericit,primul din satul lui care avea o fotografie color cu un fotbalist, sau cel putin asa credea el. Mai erau 3 saptamani pana la inceperea Campionatului Mondial de Fotbal din Spania (1982) si gratie fratelui mai mare intrase in posesia unur cartonase Panini care aveau o valoare greu cuantificabila. De atunci nu a existat turneu final de CM sau CE de la care sa nu isi fi achizitionat cateva cartonase. Pana in 90 era ceva mai greu, dar Dede senior (capul familiei) a rezolvat problema gratie unui var miner, care se deplasa regulat la Orsova de unde putea cumpara plicurile cu fotografii de la bisnitarii sarbi. Multe din aceste mici fotografii inca sunt pastrate, altele au sfarsit lipite pe caiete, usi sau alte obiecte de mobilier.
Imbatranit si usor acrit, fostul copil, acum de meserie adult, uitase ca pe piata trebuie sa apara editia Euro 2008 a cartonaselor cu fotbalisti. A fost trezit din amortire de un copilas, cam de varsta lui(varsta de acum 26 de ani), pe care l-a vazut cumparandu-si de la chioscul de ziare 5 pliculete pline cu chipurile unor jucatori de talent. A fost fericit, nu chiar ca acum 26 de ani, dar oricum…
Uneori e foarte greu sa-ti ceri scuze, nu e chiar la indemana sa-ti recunosti public greselile. O scuza bine tintita si spusa la vremea ei iti poate salva onoarea si la pachet si obrazul. Azi nu am cui sa cer scuze, cel putin pana la aceasta ora, dar asta este alta discutie.
Unele institutii au insa puterea si mijloacele sa faca acest lucru. Loteria Romana este una dintre ele.
Azi am inteles ca e ziua barbatului, varianta la halba si cu guler de doua degete. Pentru cei din acelasi “regn” cu mine pot sa le spun ca sunt pe lume si lucruri mai importante decat fotbalul autohton si berea la halba. Acestea ar fi : fotbalul englezesc( tot au doua echipe in finala Ligii Campionilor) si berea daneza.
Adaos
Ar mai fi inca doua:Campionatul European de Fotbal(de luna viitoare) si vinul moldovenesc (asta ca sa fim in ton cu initiatorii zilei barbatilor, unii care nu au prea mare consideratie penru aceasta specie)
E vremea sa mai plecam si pe la locurile de bastina. Fondul sonor este asigurat de menestrel, inca ne mai asteapta cineva in prag, motive suficiente sa nu fim tristi.
Este absolut firesc atunci cand te afli departe de casa, de mai mult timp, sa simti ca ti se face dor. Fie ca esti Adrian Mutu sau Lole din Gherghesti. Asta in cazul in care nu ai crescut pana la 18 ani intr-un orfelinat. Sa-i luam pe rand pe Mutu si pe Lole.
Chiar daca ar avea datele necesare sa-mi fie simpatic(cel mai bun jucator al echipei nationale, a jucat la FC Arges, este din Pitesti), Adrian Mutu nu imi este. Prieten bun cu Nicu Gheara, cu o tinerete mai tumultuoasa decat ar fi fost cazul, uneori arogant-obraznic, fotbalistul Mutu nu mi-a facut niciodata o impresie prea buna, nici macar cand se lupta cu Printul Maskin intr-o incercare temerara de a poza in ceea ce din pacate nu este. Bomboana pe coliva fotbalistului, din punctul de vedere al plapandei mele simpatii fata de el, a pus-o insa consoarta acestuia, cu o declaratie care mi-a mers la inima, exact ca un stilet bine ascutit. ” Cand i se face dor de Romania, Adrian asculta o zi intreaga numai Adi Minune”. Acum ca m-am lamurit care este Romania lui Mutu, cam greu voi mai rezona cu reusitele lui la Campionatul European, asa ca ma voi margini sa-l incurajez pe Banel Nicolita, macar e sincer din cap pana in picioare, si nu umbla cu tenul vopsit.
Chestiunea cu Mutu mi-a adus aminte insa de un consatean ceva mai varstnic decat mine, dar nu foarte. Cu aproape 19 ani in urma, acesta, Lole fiind nickname-ul sub care era cunoscut in zona, a trebuit sa plece in cea mai lunga calatorie din viata lui. A fost inrolat in armata, undeva pe la Resita. Trebuie spus ca Lole avea si inca are un IQ plasat in vecinatatea lui zero absolut, si am vaga banuiala ca nici acum subtitrarile la filme nu ii folosesc la nimic chiar daca regimul comunist i-a bagat pe gat 8 clase si o scoala profesionala. Cum se obisnuieste pe la tara, un barbat are ce povesti toata viata din cele cateva luni in care serveste patria. Asa ca si Lole a simtit nevoia sa ne impartaseasca din experientele sale. Cu un discurs incalcit, este posesorul unei usoare balbaieli, omul s-a concentrat dupa mai multe esecuri asupra unei singure intamplari. Pe scurt. Aflat intr-o scurta permisie a mers, asa cum face tot soldatul la o carciuma din orasul in care isi satisfacea stagiul militar. Acolo a auzit, probabil la un casetofon, un intreg set de melodii interpretate de un lautar, ulterior ajuns manelist, Cristi Rizescu din Gaesti (oras de langa satul nostru).” Bai frate, atunci m-am simtit ca acasa. Am mai luat o sticla de coniac, am dat o suta la barman si i-am zis sa mai puna caseta odata. Am plans pana m-am facut manga”. Lui Lole i se facuse dor de sat.
In seara de Inviere voi sta alaturi de Lole sub acoperisul aceleasi biserici. Mutu are etapa in Italia si i se va face dor de tara.
Dupa ce in urma cu 5 luni ne-a bagat pe gat un mega brad din fier beton, o banca portugheza cu mari ambitii pe malul Dambovitei ne aduce,cu ajutorul unei edituri si a unui hotel, un maxi scriitor, culmea absolut uman. Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 2006, se va intalni cu cititorii români, pe 23 aprilie, de Sfantul Gheorghe, la Ateneul Roman. Aici trebuie mentionat ca se bate extrem de mult moneda pe faptul ca in public se va afla si Mihaela Radulescu. Ei da, in sfarsit Pamuk are un partener de dialog pe masura. Cei cateva zeci de scriitori si critici literari care vor fi prezenti la eveniment nici nu conteaza sau conteaza destul de putin avand in vedere ca in comunicatul editurii sunt trecuti ceva mai la coada. Daca oamenii de la edituri mizeaza atat de mult pe dive nu inteleg de ce se mira ca foarte putini le cumpara cartile si tot mai multi se uita la televizor. Isi merita soarta .
E clar, banca are ambitii mari si de Paste ne paste o mare surpriza. Acesta e orizontul de asteptari. Catolicii portughezi sa reuseasca sa faca o minune pentru ortodocsi exact intre 26 si 27 aprilie fix la miezul noptii? Ma indoiesc. Si pana la urma cred ca ar avea un impact mult mai mare un iepure din plus de 30 de metri sau un ou din plexiglas de vreo 10 tone.
Uneori imi place ploaia. Mai ales cand nu am nicio treaba. In schimb nu pot sa suport umbrelele si ca atare nici nu ma folosesc de acest accesoriu, de care insa beneficiez din plin. In marinimia lor, umbrelarii simt nevoia sa-mi impartaseasca din preaplinul instalatiei pe care o poarta in mana. O spita metalica in ochi, putina apa scursa pe umar direct de pe copertina din panza cauciucata si, de ce nu, gestul meu preferat, scuturatul umbrelei chiar in fata. Tocmai de aceea am devenit fanul ploilor insotite de vant puternic. Imi ofera satisfactii nebanuite. Chiar astazi de dimineata m-am oprit, undeva prin zona TVR, sa asist cateva minute la lupta pe care purtatorii de umbrele o duc cu palele nervoase de vant. Sunete ascutite de metal contorsionat, trosnete de panza rupta de-a lungul texturii, care iti dau fiori, si domnisoare care se chinuiesc sa transforme convexul in concav si invers. Ma simt razbunat.
Pana de curand nu am stiut de unde mi se trage echilibrul pe care il afisez cu nonsalanta si nici cine este de vina pentru starea mea de spirit buna. M-a lamurit un mai vechi amic din SUA, un tip teribil( scriitor, betiv, afemeiat si parior - cam tot ce nu o sa pot sa fiu eu vreodata) un Don Quijote care lupta in numele desertaciuni, Henry Chinaski e numele sau, personajul numarul unu al scriitorului Charles Bukowski.
“Mancarea face bine la nervi si la starea de spirit. Curajul vine din burta - restul e disperare“, Henry Chinaski( Charles Bukowski -POSTA)
De la acelasi Chinaski am aflat ca fac parte si din marea masa a prostilor care suprapopuleaza planeta.
“Orice prost poa’ sa ceara o slujba, acolo; tre’ sa fii istet ca sa te descurci fara sa muncesti. La treaba asta unii ii zic parazitism. Mi-ar placea sa fiu un bun parazit”
