Sistemul vs eu

În ultima perioadă se vorbeşte enorm despre sistemul medical. Nu îmi place să înghit chestii rumegate de alţii, aşa că vă expun trei situaţii în care am interacţionat direct cu sistemul (ambulanţă – 2012, spital – 2011 farmacie -2007). Aceasta este realitatea cu care m-am confruntat eu!

1.Joi, înainte de vineri 13

Obişnuiţi să înghiţim pe nemestecate chestii mari, referendumuri, doctrine, democraţii, parlamentarisme, constituţii, ne trezim că nu avem dinţi suficient de tari şi de ascuţiţi pentru chestii mici. Ştiu, asta e fix boala prostului, care în final moare neconsolat cu grija altuia în cârcă.

Joi 12, nici măcar vineri 13, am pus mâna pe telefon formând, aproape fatidicul, 112. Am solicitat o ambulanţă pentru că 33,333 % din mica mea familie (am şi una mai mare) se simţea foarte, foarte rău. Cum era vorba de o femeie încă tânără, plătitoare de taxe, iar eu am vorbit la telefon absolut civilizat, altfel nu ştiu, ambulanţa a sosit după 90 de minute. Timp suficient pentru multe, inclusiv pentru ce e mai rău. Dacă s-ar fi bătut în stradă doi golani, care în viaţa lor nu au făcut nimic, salvarea sosea în 5 minute, oamenii cuminţi pot să moară liniştiţi în casele lor.

Sosită cu mare greutate, firesc, ambulanţa nu a găsit locaţia (un bloc aflat pe un bulevard important, deci foarte vizibil) la care trebuia să ajungă  şi, normal, a tras pe dreapta. Intr-un final am primit un telefon, de la dispecerat, care mă informa cum că suntem de negăsit. Despletit, deşi sunt tuns aproape zero, am alergat în întâmpinarea salvatorilor rătăciţi, pentru a-i poziţiona pe drumul corect. Ca la finalul sprintului, aş zice unul foarte atletic, am fost întrebat dacă eu sunt pacientul, e cu totul altă discutie. Ce s-a întâmplat după e mai puţin relevant în acest context.

Câteva ore mai târziu, după ora 23.00, o sirenă a maşinii de pompieri a sfâşiat liniştea nopţii (asta cu liniştea e o exagerare, în zonă e veşnic gălăgie) precum un câine o bucată de cotlet scăpat din mâna stăpânului. Maşina pompierilor a înaintat impetuos până când s-a oprit fix  în mijlocul intersecţiei. Şoferul a deschis geamul şi a întrebat pe cineva de pe marginea drumului unde se află numărul 81. A primit câteva explicaţii, a ambalat toate goarnele şi luminile a plecat în trombă, după care dându-şi seama că probabil iar a încurcat străzile a revenit în intersecţie, şoferul chestionând un alt trecător în legătură cu numărul 81. Urmează câteva explicaţii şi un nou start nervos. După ce o apucă pe strada numărul 3 a intersecţiei(în total sunt 5) mai face 100 de metri şi se opreşte. Se ştie, un nou pieton, iar numărul 81, şi de data aceasta nimic. Motorul a fost oprit şi maşina de pompieri a fost trasă pe dreapta, acolo unde am lăsat-o după 20 de minute de observaţie. Cineva, cu focul în spate probabil, aştepta, şoferul era în plin război cu străzile labirintice ale oraşului.

Dar astea sunt chestiuni mici, nu contează că poţi să mori aşteptând Ambulanţa sau Pompierii, care rătăcesc prin tranziţie, important e să afli cum se desfăşoară referendumul şi să îi susţii cu încrâncenare dementă pe cei care te-au furat obraznic până mai ieri, sau pe cei care te vor fura cu nesimţire de mâine încolo. Eu, calm, vă urez aşteptare plăcută, o meritaţi.

( http://www.dedes.ro/index.php/2012/07/13/joi-inainte-de-vineri-13/)

2.O lume dură

Cine afirmă că şcoala românească nu este una dură se înşeală sau vorbeşte în necunoştinţă de cauză. Am cel mai grăitor argument chiar în familie. În anul şcolar ce tocmai stă să se sfârşească am fost nevoit să-mi iau fata de la cursuri pentru a merge cu ea direct la spital de trei ori. Delicata mâna dreapta a unei domnişoare de clasa a 4-a ajuns în ghips de două ori (ultima oara chiar ieri) în urma unor solicitante ore de sport executate de un domn profesor de excepţie care are o singură problemă: acordul între subiect şi predicat, iar în cazul fericit în care îl nimereşte, în scris, trage între cele două câte o virgulă să-l ţină minte.  Piciorul a avut o soartă mai bună fiind vătămat doar o singură dată în sala de clasă. Funeriu poate fi mulţumit, în şcola autohtonă se dau lupte pe viaţă şi pe moarte. Trebuie să fac o precizare, conform observaţiilor proprii, dar şi a unor informaţii din exterior (învăţătoare, colegi…) fata mea este unul dintre cei mai cuminţi copii din şcoală. Sistemul o căleşte!

Nici sistemul sanitar nu este unul de neglijat. Dincolo de orele de aşteptare pe la diversele cabinete, două chestiuni m-au şocat. Medicul specialist îmi transmitea oral indicaţii despre cum trebuie pusă mâna în ghips, acest lucru urmând să-l facă o asistentă, care nu era de faţă, într-o altă sală. Când am încercat să transmit preţioasele cuvinte asistentei, aceasta m-a oprit ofuscată, în mână ţinea radiografia pe care nu s-a uitat o secundă, spunându-mi „vă rog să mă credeţi că după 30 de ani ştiu ce am de făcut”. Am tăcut ruşinat pentru ca după un minut ochiul vigilent al soţiei  să constate că punea ghipsul în cu totul alt loc decât unde trebuia. Într-un final am reuşit să o conving că nu cred că dacă pe dânsa o doare capul o poate ajuta o frecţie la piciorul scaunului.

(http://www.dedes.ro/index.php/2011/06/10/o-lume-dura/)

3. Medicamentele lui Urmuz

Am racit. Va asigur ca nu am vrut. Chiar daca eu ma atasez repede de ce este al meu, de bolicica asta am vrut sa scap. Asa ca m-am dus la farmacie.

-Buna ziua. Paracetamol sinus aveti?

-Da.

-Dati-mi o folie, va rog.

-Aveti reteta ?

-Nu. Trabuie si la paracetamol ?

– La noi trebuie. Altfel nu va pot da. Ne-au inebunit drogatii astia care piseaza orice.

-Sper ca nu insinuati….

-Nu, sunteti om serios.

– Sunt. Dar nu se vede ca sunt racit ? Vorbesc pe nas, tusesc. E clar ca am nevoie de niste medicamente.

-Da, sunteti racit. Dar puteati sa raciti intentionat, ca sa luati anumite pastile.Se fac si din astea, nu stim noi.

-Doamna !Daca as veni la dumneavoastra fara o ureche, pierduta in urma cu 5 minute intr-un accident, mi-ati da un calmant, fara reteta. ?

-Nu. Evident ca nu. Un om normal care a ramas fara o ureche cheama salvare, fuge la spital, nu vine la farmacie sa cumpere calmante. Ar fi suspect.

-Vad ca ganditi rationl.Si eu ce fac cu raceala ?

-Mergeti, maine, la medicul de familie sa va dea reteta ? Dar pana atunci faceti o tuica fiarta, asta sigur face bine.

In cele din urma am cumparat paracetamol de la o farmacie aflata la cativa metri departare. Aici domnisoara care servea mi-ar fi vandut si praf de pusca, bani sa am.

PS

95% din dialog este autentic si s-a petrecut pe 2 octombrie 2007. Am eliminat micile iesiri care nu mi-ar fi facut cinste. (http://www.dedes.ro/index.php/2007/10/03/medicamentele-lui-urmuz/)

Din nefericire istoria familiei reţine şi alte evenimente neplăcute atunci când s-a produs intersecția cu sistemul sanitar.