În direct cu cititorii

Orice rând scris este adresat unui cititor sau mai multora. Cand scrii într-un ziar speri ca rândurile tale să-şi găsească cititorul potrivit, astfel încât efortul de a informa să nu fie făcut  în zadar. Comentariile online te lămuresc mai mult sau mai puţin, dar, din fericire, există şi cititori care ţin să  te sune la telefonul de la locul de muncă pentru a se lămuri şi a te lămuri.

Săptămâna trecută m-a căutat la redacţie un domn care dorea să-mi transmită ceva după ce lecturase un articol pe teme politice. Cum eu mă aflu mai mereu între două drumuri, am convenit să i se dea omului numărul meu de mobil pentru a discuta. Şi am discutat, pe banii mei, că omul nu prea avea credit pe cartelă, motiv pentru care mi-a dat doar câteva beep-uri. Dialogul a fost interesant, chiar dacă eu am reuşit să spun: alo, da, cu ce să va ajut şi la revedere. În rest cititorul din Comăneşti a avut cuvântul. Am aflat astfel într-o singură convorbire că are un candidat pentru alegerile prezidenţiale, „un şef de gară poate ajunge şef de ţară”, că este electrician, acest lucru l-au aflat şi cei de la Cotroceni atunci când a fost împiedicat să ajungă la Emil Constantinescu cu un patent şi o şurubelniţă. La Iliescu a putut, pentru că avea la el doar bandă izolatoare şi nişte conectori mici, dar a uitat să-i spună mesajul foarte important. Îl sună, când are cartelă pe generalul Abraham, de la care vrea să afle un nume, rostit imediat după revoluţie la TVR, dar şi pe Ondine Gherguţ de la România Liberă, care se luptă singură cu crimele comuniştilor. Mai sună şi la Radio, înainte de Crăciun a intrat în direct la Antena Satelor, dar nu l-au lăsat să citească mesajul pe care i l-a înmânat şi preşedintelui Vadim, pentru că era emisiune de dedicaţii muzicale şi el nu dorea să asculte muzică. Are un uşor handicap, e telepat, şi trăieşte cu regretul că părinţii nu l-au lăsat să se facă ceferist. Ulterior a aflat că de fapt tatăl lui nu era poştaşul cu care era căsătorită mama ci şeful poştei locale. Articolul nu mi-l citise, doar titlul, dar pentru că în acesta apăreau numele lui Ponta şi Ungureanu a bănuit că trebuie să ştiu ceva politică. Eu pot să-l mai sun şi dacă vede că sunt serios o să-şi cumpere cartelă şi pentru mine, ca să-mi telefoneze el.

Cultura tv a primit o nouă lovitură

Postul de televiziune OTV a fost închis, motivele financiare şi substraturile politice  nu mă interesează (aici).

Ieri seară m-am trezit, înainte să adorm, cu telecomanda în mână. Am început să mă plimb printre posturi, aşa ca orice om care din când în când îşi calcă pe inimă şi îşi pune ochelarii ca să privească fundul maimuţei. Mult talaş, puţine lucruri interesante şi multe zoaie otrăvitoare. Amanta cu numărul 46730 a celebrului Guţă vorbea, cânta, înjura şi se crăcea la Acasă TV, femeia cu sâni de fier îşi freaca…pieptul gigantic  de micuţa căpăţână a lui Mitoşeru,  după care a început să spargă decorul Kanal D cu ajutorul dotărilor, iar la Antena 1, Capatos era filmat, la propriu, printre picioarele, fesele şi sânii unor domnişoare atât de dezbrăcate încât cu siguranţă astăzi deja se tratează de cistită.

Aşa stând lucrurile am curajul să afirm că astăzi s-a închis un post care ar fi putut fi bănuit că are apucături culturale.

Pe unde…medii

Că sunt un ascultător înrăit de radio este o certitudine. Că Antena Satelor se află în top 3 preferinţe (de altfel toate 3 aparţin Societăţii Române de Radiodifuziune), nu este o noutate. Aşa că ultimele cifre ale audienţelor îmi oferă unele satisfacţii indirecte, dar şi garanţia că nu se vor trage obloanele prea repede.
Topul posturilor de radio în ultimul trimestru din 2012 la nivel naţional se prezintă astfel: 1. Kiss FM – 2.774.100 de ascultători; 2.Radio România Actualităţi – 2.013.500; 3. ProFM – 1.841.300; 4. Radio Zu – 1.828.700; 5. Europa FM – 1.634.900; 6. Antena Satelor – 868.100 ;7.  Radio 21 – 817.400; 8. Magic FM – 723.100. Nici la nivel urban locurile nu stau rău, Antena Satelor,  cu 218.500 de ascultători, ocupă locul 8.
(Recent am constat că pe AM (unde medii), cu o antenă bună, acest post de radio se poate recepţiona şi în Bucureşti, aşa că nu mai sunt „legat” de laptop când vreau să aflu ultimele noutăţi despre însămânţări, ierbicidări sau arăturile de sezon).

Ţăranii

de Virgil Carianopol

Îi văd, sunt tot aşa, cu cojoacele rupte,

Cu piepturile şi cu feţele supte,

Le sunt mâinile tot aşa aspre şi dure,

Privirile, tot oţel din tăiş de secure.

Cu ochii adânci şi lucioşi ca nişte băncuţe,

Aduc la oraş dimineţele în căruţe.

Beau ţuică prin cârciumi şi vorbesc tare,

Socotesc banii pe degete şi hambare,

Li se umezesc ochii şi ascultă duşi

Când îşi taie ţiganul sufletul în arcuş.

Îi simt după mirosul cojoacelor ude;

Dar sufletul lor chinuit nu m-aude.

Mă uit în ochii lor trişti şi adânci,

La mâinile lor care pot să sfărâme stânci,

Şi-mi vine să le strig, să-i trag de mintean:

Băă, sunt şi eu tot ca voi, tot ţăran!

Dar glasul meu se topeşte, e de ceară…

Seara ţăranii pleacă, cu oraşul suit în cară.

Îi petrec până la margine, până în ţigănie,

Dar durerea lor, pe străinul care merge pe alături n-are de unde să-l ştie.

(Ilustratie: Apcar Baltazar- Tarani)

Părerile lor

Să te decuplezi total de la preocupările, modul de a gândi şi acţiona,  al celor care trăiesc alături de tine într-un oraş sau sat reprezintă un pericol major. Fără să ai habar  de pulsul societăţii rişti să îţi pierzi busola. Asta e o introducere care justifică atenţia nefirească pe care o manifest atunci când doi necunoscuţi discută în preajma mea.

Dar cum poţi să ignori o discuţie dintre doi ţigani, de vârstă medie, care îşi duc viaţa pe strada Ştefan Furtună. „Dacă aveam un milion, îi dădeam lu ăla  şi ne ducea cu maşina, nu tremuram atâta de frig şi  nu ne rupeam mâinile cu astea. Veneam acasă  la mare valoare cu toată marfa mea şi lemnele de foc”. Normal, am simţit nevoia să analizez marfa (un cojoc cu o gaură enormă în partea din spate, probabil ultimul proprietar fusese executat cu un tun, plus o pereche de pantofi care păreau să fi văzut multe la viaţa lor, inclusiv un drum până în inima Siberiei)  şi lemnele (două tocuri de geam făcute ţăndări, îndesate într-un sac de rafie).

Asta pe parte economică!

„Dacă fata mea avea avocat, să moară copiii mei, mai mult de 5-6 ani nu avea cum să ia. Păi nu e corect, dacă nu ai bani nu ai valoare. Năstase a furat miliarde şi face pedeapsă mai mică de un an şi un amârât care fură o pâine sau face o crimă, de foame, ia peste 3”.

Asta în domeniul justiţiei!

Simţind că că urma să fie abordat domeniul cultural m-am îndepărtat cu pas vioi.

Semne

2013 a început foarte tare pentru naturelul meu simţitor. Un liber cugetător, fost preşedinte, spune rugăciuni la căpătâiul unui om care urmează să fie incinerat- credincioşii urlă în curtea bisericii ca preotul să scurteze „cântatul” şi să dea drumul la apă (era vorbă de agheazmă)- alţi creştini, mulţi, foarte mulţi, habar nu au în ce cred şi ar dori ca ortodoxia să fie un fel de elastic care să se întindă după nevoile lor pământeşti –  un scriitor meşter la texte blasfemiator pornografice,  aproape că îşi urlă credinţa în Mântuitor la radio – discutând la TV despre un preot caterisit, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei foloseşte multe cuvinte şi în final lumea înţelege că s-a produs o suspendare administrativă a Sfântului Duh în cazul respectiv. Sunt doar câteva picături dintr-un şuvoi de mizerii pe care îl înghit zilnic.

Viitor de aur țara noastră are!

Dacă aş fi dormit ceva mai mult în ultima perioadă şi m-aş fi trezit direct pe 2 ianuarie cu siguranţă că juram că ne pregătim să revenim, cu zâmbetul pe buze şi plini de elan, la comunism. O asemenea campanie în favoarea regimului de care cu greu am scăpat mai rar mi-a fost dat să văd. Pe 2 ianuarie, înainte de miezul nopţii am ascultat la Radio România Actualităţi piesa de teatru „Nota zero la purtare”, cu tineri elevi care într-un final apoteotic îşi dădeau seama că viitorul poate fi luminos doar în comunism. Mai că îmi venea să mă reped la dulapul de haine și să caut cravata roșie cu tricolor, dar fiind noapte, întuneric, am ars puțin etapele și m-am limitat doar la carnetul de membru UTC, pe care l-am admirat până am căzut în comă.

Ce a urmat a doua zi, pe fondul morţii unui regizor, e deja mai mult decât îşi puteau închipui Petru Groza, Gheorghiu Dej şi Ceauşescu la un loc. Un regal de filme (Pistruiatul, Un comisar acuză…), pe mai toate posturile posibile, în care singurii oameni oneşti, de caracter, cinstiţi, curajoşi sunt comuniştii.  Când un nimeni din politică a rostit o poezie nevinovată, scrisă de un om de cultură legionar, ne-am pomenit cu un val de reacții și înfierări proletare, acum că suntem intoxicați cu osanale aduse comunismului pe diverse canale, nimeni nu se simte vexat. Dacă tot suntem atât de nostalgici nu înțeleg de ce nu încercăm și o naționalizare scurtă, o confiscarea a averilor după care mai spre primăvară să începem colectivizarea.

Înapoi în viitor

1949 – iarna.