Filme

Două filme (unul din 1957, celălalt din 2009) pe care le recomand. Afară plouă, bani de numărat nu sunt, chestiile strict personale vă privesc, aşa că luaţi şi priviţi.

Privire

Pierderea ochiului
(Nichita Stănescu)
Aş ciocăni cu unghia pîna cînd
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul pînă cînd
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
”Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vîrful ei,
de ce să-l spargi?”

Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva

Cu burta la soare

Asta este una din ocupaţiunile noastre de căpătâi: să stăm cu burta la soare. Până acum am suferit câineşte, aveam burtă dar nu ştiam unde să o expunem.

De astăzi îl avem pe nenea Soare pe orice stradă, chiar şi în sectorul lui Vanghelie. Au apărut şi primii gândăcei.

Cu istoria în nisip

Istoria unui război în 8 minute. Două mâini, puţin nisip şi un strop de geniu. Priviţi:

SPECTACOL

Sic transit gloria…

În urmă cu o lună Jules Verne a fost la un pas să se ridice din groapă după ce românii s-au călcat în picioare să pună mâna pe cărţile sale. În doar 7 zile 600.000 de volume(conform Adevărul) au fost distribuite către cititorii avizi de aventuri numai bune pentru adolescenţi. În săptămâna următoare scriitorul a revenit la somnul de veci, succesul s-a năruit brusc iar volumule sale căptuşesc chioşcurile de ziare.  Dragostea de carte se manifestă doar gratis, la 11 lei nu îţi mai permiţi să iei nici măcar volumul doi din Insula Misterioasă şi rămâi cu povestea neterminată.

Decizii

„Thomas Pynchon (73 de ani) n-a mai fost fotografiat din anii ’60 – de văzut, iarăşi nu l-a mai zărit nimeni de decenii, iar Harper Lee (84 de ani, autoarea lui Să ucizi o pasăre cîntătoare; ştiaţi că mai trăieşte?) refuză orice interviu prin note scrise de mînă. Poate că Salinger nu era atît de singur în dorinţa lui de a-şi trăi anonimatul”,  – Observatorul cultural.

Glume proaste

Întodeauna am gustat o glumă, chiar şi mai multe. Dar când gluma se îngroaşă şi se mai şi repetă  mă cam pierd cu firea.

Înţeleg un viscol, două, dar nici chiar aşa, în plus chestia cu ploaia de după e chiar antipatică.

Îmi place să mă bălăcesc, dar om sucit prefer să o fac vara şi fără toate hainele pe mine.

Cum ar fi ca după o îngheţată de vanilie să torni o bere şi o cană de zeamă de varză acră?

Democraţia potecii

Ca ninge cred că aţi aflat şi singuri. Că nimeni nu dă zăpada de pe trotuare, nu e cazul să vă mai spun. Potecuţa de un lat de picior este la putere. Cum astăzi la primele ore am avut mai multe drumuri de făcut, am aflat cum stă treaba cu democraţia potecii. M-am intersectat şi am şi ajuns faţă în faţă cu peste 20 de persoane, mai tinere sau mai vârstnice. În ciuda amabilităţii mele, de fiecare dată am făcut un pas în lateral, pentru a putea să trecem onorabil pe puntea suspinelor, nici unul dintre compatrioţi nu mi-a răspuns la fel, apreciind probabil că este doar datoria mea să mă afund în zăpadă, augustele lor persoane având prin naştere dreptul la potecă.

Cum mi-am dat seama că trăiesc într-un oraş populat în mare măsură cu nesimţiţi de toate vârstele, am decis să pun mâna pe lopată. Nu să le dau în cap ci să lărgesc poteca. Nu doresc să calc pe urmele lor.

Cromatica