Există imagini care pur şi simplu te trimit cu gândul la o anumită melodie. E o chestiune strict personală. Imaginea şi melodia:
.
.
.
.
.
.
.
.
PS
În caz că nu mă reperaţi, am pantaloni scurţi, părul mare şi uşor ondulat, un tricou cu fotografia lui Dobrin pe piept şi mă aflu la fix 2 metri în spatele fotografului.
Alina se mărită, e nuntă în cartier! În mod normal acesta era un eveniment care interesa doar rudele şi prietenii fericitei mirese. Dacă ginerele este un potent afacerist, acţionar la o echipă de fotbal, iar naşul este mai afacerist şi mai acţionar la altă echipă, totul se transformă în primă fază în ştire şi se sfârşeşte într-un dizgraţios bâlci mediatic. Publicul a fost atent pregătit cu câteva săptămâni înainte, emoţia crescând cu fiecare oră care îl apropia de nuntă. Toate amănuntele, unele destul de intime, au fost livrate cu o foame a detaliilor rar întâlnită. Cât au costat mâncărurile, băuturile, rochia de mireasă, costumul ginerelui şi costumele naşului, de unde a fost adusă stofa, de unde a venit sarea, câţi bani s-au cheltuit cu o cubaneză care urma să ruleze trabuce până se intoxică toţi invitaţii, ce cadouri s-au făcut, unde se consumă căsătoria şi unde luna de miere, câţi fluturi vor fi eliberaţi după cununia religioasă şi unde va sta ascunsă fosta soţie a mirelui şi cei trei copii ai lor, câte etaje va avea tortul şi cine va cânta în direct din piscină. Încărcat cu toate acestea puteai savura nunta pe deplin informat. Obişnuit cu dezechilibrele îţi trebuie ceva forţă de concentrare să realizezi că toată poves-tea a luat-o de fapt razna.
……….
Restul AICI
Dacă sunteţi posesorul unei maşini şi vă trece prin cap să o vindeţi, ar fi cazul să vă gândiţi bine. Ceea ce urmează este valabil pentru aceia care au avut nenorocul să vieţuiască, fie şi temporar, în sectorul 5. Dacă obţineţi pe ea mai mult de 1000 de euro, efortul e justificat. Dacă nu, nu se prea merită, poţi renunţa la banii respectivi chiar dacă vei mânca şi vei bea mai puţin bine o perioadă.
Să găseşti clientul, să îl păcăleşti sau să te păcălească, să iei banii, să faci un contract de vânzare cumpărare nu e foarte complicat. Coşmarul începe când vrei să o radiezi. Te duci la circa financiară de la blocul turn, serveşti două cozi după care trebuie să te duci la o dactilografă să îţi mai imprime, la o maşină de scris mai bătrână ca tine, pe o foaie câteva date legate de fostul domiciliu. Urmează o coadă la CEC-ul de pe Calea Victoriei unde plăteşti ce se cuvine inclusiv o chitanţă care ţine loc de timbru. După acest proces revii la baza de la blocul turn, mai înghiţi două cozi mici, primeşti un formular, îl completezi, mai faci un drum până la un xerox, mai stai la o coadă şi predai tot, primeşti un petec de hârtie şi eşti informat că trebuie să revii peste o oră. Revii peste o oră stai la coadă şi, dacă din fericire nu afli că ai nişte amenzi de care nu ştii sau că din bunăvoinţa fiscului nu mai figurezi cu încă o maşină pe care nu ai condus-o şi nici nu ai plătit-o vreodată, obţii un certificat pe care trebuie să-l prezinţi la baza doi a fiscului din 5, aflată undeva pe la Piaţa Kogălniceanu. Pleci uşor ameţit, din reflex mai faci câteva copii xerox şi te îndrepţi spre baza doi, aflată la distanţa ideală, prea scurtă pentru un taxi, prea lungă pentru mersul pe jos. Urmează o coadă mică la care obţii o cerere care trebuie completată şi o informaţie preţioasă, ai xeroxat, dar nu suficient. Pleci la un xerox, mai dai 10 bani, revii şi ajungi la o coadă mai mare, a cărei principală calitate este viteza redusă. În final ajungi la ghişeu şi afli că trebuie să scrii pe toate foile din dotare conform cu originalul şi să semnezi. Dacă eşti suficient de agresiv scrii pe loc, dacă nu te retragi spăşit la un pupitru şi iei coada de la capăt. În final obţii o hârtiuţă, după care cu siguranţă vei întreba de cel puţin două ori, dacă asta e tot şi nu trebuie să mai xeroxezi ceva. Din acest punct fiecare face ce vrea.
Dacă aş întreba care este cel mai iubit sport în Romînia, răspunsul ar veni instantaneu: fotbalul. Evenimentele din ultimele luni şi o mică cercetare personală mă fac să spun că răspunsul e greşit. Cel mai iubit sport de către români este basebalul, unul pe care nimeni nu-l priveşte la tv şi ale carui reguli sunt o enigmă pentru o largă majoritate. Cu toate acestea nu poţi să te contrazici puţin mai vehement cu un partener de trafic sau cu un vecin ca în mâna acestuia să nu răsară instantaneu o bâtă de basebal, fie ea şi o copie jalnică dar noduroasă.
Cât timp temperaturile sar de 15 grade celsius, în Drumul Taberei doar surzii reuşesc să doarmă fără probleme cu ferestrele deschise. Chinuiţi de muncile iadului, un set de motociclişti şi de posesori de bemveuri modificate prin toate punctele esenţiale, se încură cât e noaptea de lungă cu motoarele supraturate reuşind să producă mai mulţi decibeli decât o formaţie rock de mâna a doua. Cum sunt un tip tenace, mai ales în chestiunile care nu îmi aduc un profit material, am decis să îmi educ urechile astfel încât să facă faţă agresiunii şi în acelaşi timp eu să dorm fără să mă sufoc din cauza lipsei de aer. În ceea ce îi priveşte pe motociclişti mi-am dat repede seama că nu am şanse să îi înving. Preocupaţi să nu intervină la crime, violuri şi bătăi, poliţiştii nu au cum să stea măcar într-o singură seară pe stradă şi să-i mai potolească pe zgomotoşi. După luni de muncă am reuşit să tranşez în favoarea mea problema şi să mă trezesc doar de 10-11 ori într-o noapte, cu impresia că un tren de marfă îmi trece pe lângă pat. Când eram tot mai mândru de reuşită în zonă a apărut o maşină de la firma de salubritate, care udă copacii, florile şi iarba. Maşinăria cred că a fost pusă la punct de o minte încâlcită, oferă zgomot cam cât 5600 de cutii goale rostogolite în acelaşi timp pe o rampă metalică şi un baraj care epurează brusc toată apa. După câteva seri de studiu, am reuşit să-mi reglez somnul după maşina care udă flori. Prima tură prin faţa geamului este la 23.30, a doua puţin după miezul nopţii. După aceea pot dormi ca un prunc legănat de muzica ţevilor de eşapament. Din păcate de câteva zile, cineva a găsit de cuviinţă să îi facă ceva maşinii şi aceasta a devenit silenţioasă, reuşind să-mi dea peste cap tot programul. Cu puţină concentrare aş putea să mă readaptez, dar este evident că vine toamna şi sunt nevoit să închid fereastra. După care …..
Pe vremea când încă nu ne cunoşteam.
Conducătorii vremelnici ai acestei ţări au câteva idei fixe, pe care le învârt de la o guvernare la alta. Cum turismul pare calea cea mai uşoară spre atragerea unor bani de peste graniţă, era de aşteptat ca măcar în acest domeniu să se concentreze mai multă fantezie.
Din nefericire, lucrurile nu stau deloc aşa. Ştim ce vrem: investiţii minime – câştiguri maxime. Ce oferim? Aici deja ne pierdem. Avem nişte munţi, puţin litoral, o porţie bună de deltă, câteva mânăs-tiri şi biserici pline de istorie şi lacrimi, dar toate astea ar trebui împănate cu nişte locuri de cazare decente, legate între ele cu o reţea de şosele iar aceasta este o chestiune mult prea complicată ca să o facem aşa cât ai bate din palme, în doar 20 de ani. Lucrurile se mişcă şi în acest sens şi dacă reuşim să menţinem ritmul, în 100-120 de ani vom geme de atâtea autostrăzi. Dincolo de această chestiune care a consumat hârtie cât pentru o şosea cu două benzi de la Arad la Constanţa, rămâne problema ofertei. În materie de turism civilizat e evident că nu suntem competitivi. Aşa că e mult mai simplu să ne construim o imagine solidă de ciudaţi, prizonieri ai unor mentalităţi şi condiţii de viaţă de ev mediu timpuriu. Din nefericire, nici la capitolul monştrii, criminali şi dictatori sângeroşi nu stăm prea bine, popor blând, aşa că miniştrii sunt nevoiţi să aleagă dintr-o paletă restrânsă de personaje. S-a încercat construirea unui mega-parc tematic îmbibat de sânge şi vampiri. Dracula este un brand, are în spate o istorie plină de poveşti, dragoste, violenţă şi mult sânge. Ideea a fost un succes, punerea în practică – un eşec. Cum proiectul purta marca PSD, nu se făcea să fie reeşapat de guvernarea PDL. O scurtă răsfoire a istoriei neamului şi o incursiune în memoria recentă a scos la lumină un personaj de notorietate în occidentul cel plin de turişti cu bani. Pe urmele lui Ceauşescu este circuitul pe care va miza turismul românesc în următorii ani. Scorniceşti, Doftana, Bucureşti, Neptun, Snagov, Petreşti şi în final la Târgovişte, reprezintă o rută atractivă. În plus gropile din asfalt şi blocajele din trafic condimentate cu mici bătai pot fi prezentate drept tuşa de sălbăticie locală.
…
Continuarea aici.
Recent am auzit un miniadolescent (există şi acest termen) că ar dori să fie la fel ca Edward Cullen. În primă fază nu am ştiut despre cine e vorba, chiar dacă am văzut două filme din seria Amurg. După o scurtă cercetare am asociat numele cu personajul din film. Îl avem pe Dracula la doi paşi de casă dar vrem să fim Edward Cullen, asta înseamnă că avem o problemă de receptare a propriilor poveşti.
Cu 30 de ani în urmă visam să joc fotbal ca Dobrin, să scriu poezii ca Păunescu, să cânt precum Tudor Gheorghe şi să fiu haiduc în filme ca Florin Piersic.Vise îmbibate de patriotism într-o lume plină de graniţe.
Nu e mai puţin adevărat că în ceea ce priveşte artiştii internaţionali eram puţin mai informat decât un călugăr şi că prin 1980 aşteptam să mai apară un film nou cu Erroll Flynn, care, din păcate pentru el, murise de 21 de ani. Ar mai fi câteva exemple, dar nu ţin neapărat să mă fac de râs.
Pe blogul sutu.ro am găsit o postare interesantă:
„Mi-a picat sub ochi un sondaj de opinie realizat într-un orăşel de 10.000 de locuitori, undeva în sudul ţării. Se apropie alegerile şi, deh, posibilii candidaţi vor să ştie ce, cui şi cum au de făcut. Mă uit însă pe rezultate şi nu-mi vine să cred.Lumea reală e alta. Pe oamenii din acest orăşel – şi nu văd nici un motiv pentru ca în mai toate localităţile să fie aşa – îi doare-n cot de vizitele Elenei Udrea în miez de noapte la Cotroceni, de cum îşi pierd vremea guvernanţii cu comitete şi comisii, de ce-au mai zis Gîdea şi Emma Zeicescu la TV. Oamenii de rînd NU urmăresc ştirile. Oamenii NU se informează. Oamenii au alte treburi. Ce treburi? Orice alte treburi! Mănîncă seminţe, îşi bat nevasta, stau pe bancă, udă florile, sapă după cartofi, beau la birt, mulg vacile, vînd fier vechi, cheamă vecinele în şopron, dau acatiste, se vaită de dureri, fac ţuica la cazanul ilegal, taie o găină, culeg mure, spală covorul la gîrlă, înjură preotul şi veterinarul, aşteaptă pensia. Nimeni, aproape nimeni nu se uită la ştiri. Presa a murit.”
E în concordanţă cu ceea ce susţin de mai mult timp într-un cerc relativ restrâns.Trebuie făcută o precizare, presa nu a fost ucisă ci s-a sinucis cu prea mult rahat mâncat la comandă, cu prea mulţi bani înghesuiţi în pântece, cu prea multă mizerie întinsă pe groasa-i epidermă şi din cauza unei lipse evidente de inimă.
PS
Am cunoscut şi câteva excepţii (vizibile doar de la mică distanţă)care, din păcate, se pierd în imaginea de ansamblu.
Din când în când, excesul de căldură îmi provoacă gânduri necontrolate. Marţi, ora 23.55 mintea mea era ocupată cu următoarele: „Toţi criminalii şi idioţii lumii au părinţi, dar nu toţi criminalii şi idioţi lumii fac copii. Asta înseamnă că o parte din ei ştiu să se oprească la timp, ceea ce este evident o calitate”. Între timp la tv se derulau imagini din Londra şi din Ferentari. Nicio legătură.
LUMEA LUI DEDE'S 