Arhivele lunare: mai 2015

Despre ”bețivul satului”

Cu ceva timp în urmă am scris despre bețivul de la oraș (POVEȘTILE VINĂRIEI) și imediat mi-am dat seama că ar fi nedrept să nu aștern câteva rânduri și ”în cinstea” fratelui său de la sat. Dacă în perioada copilăriei mele exista ”bețivul satului” știut, marginalizat, ocolit, acum au apărut și alte subspecii, mult mai agresive, profitoare și vocale. Ajutat de autoritățile locale pentru că întotdeauna el e un caz social, tolerat de poliție pentru că ceea ce faci la beție e – vezi Doamne- mai puțin blamabil decât ce faci treaz, încurajat de lipsa de reacție a vecinilor și cunoscuților, alcoolicul de la sat nu are nici măcar scuza semi-anonimatului în care se bălăcește confratele său de la oraș. Să luăm, pe scurt, sub lupă, câteva subspecii:

DSCF6325Bețiv din tată în fiu. Moștenitorul direct al clasicului ”bețiv al satului”, el bea pentru că asta e tradiția familiei și nu își poate imagina o altfel de viață. Nu are onoare și nici pretenția de primi un minim de respect, are un singur gând: să bea. Cele mai umilitoare ipostaze în care îi aduce alcolul pe el, pe frații sau părinți lui, nu trezesc niciun sentiment de rușine, așa că nu șovăie atunci când o ia de la capăt cu consumatul, în cazul în care este un astfel de cap, de cele mai multe ori acțiunile se desfășoară în flux continuu. De unde are bani? E un mic mister, profită la maxim de pe urma pomenilor făcute pentru cei dispăruți, e veșnic jerpelit, mort de foame, dar…beat.

Bețivul cu mulți copii. Face copii la beție și bea pentru că are prea mulți copii. Plângăcios nerușinat, nu ratează nicio ocazie să-și scoată în față urmașii. Are o soție prăbușită moral, abuzată în toate felurile, redusă la stadiul de animal reproducător, care de cele mai multe ori sfârșește prin a cădea în aceeași patimă ca și soțul. Profită din plin de pe urma autorităților, care la rândul lor profită de el. Nu are aproape niciun sentiment patern, deși le clamează pe toate ulițele, vede în proprii copii doar o sursă de venit.

Cerșetorul. O specie mai nou apărută în mediul rural. Nu ratează nicio ocazie să-ți ceară un leu, o bere, o țuică, o țigare. E insistent, lipsit de rușine, nu e interesat de muncă nici măcar cât cei prezentați mai sus, are un singur scop : să profite de pe urma celorlalți fără să fie nevoit să mimeze că ar oferi ceva în schimb.

Agresivul. Cel mai periculos bețiv rural. Foarte guraliv, obraznic, nu respectă nimic și pe nimeni. Și-a creat o aură de bestie fără milă și profită de ea. Pasivitatea poliției și lipsa de reacție a comunității locale nu fac decât să-l încurajeze. Mult mai slab decât crede că este și decât își închipuie ceilalți, uneori întinde coarda prea mult obligând pe câte cineva să reacționeze și de cele mai multe ori e învins. Se află la baza foarte multor drame.DSCF6335.JPG

Ratatul. A fost o scurtă perioadă student, sportiv sau a avut o mică funcție. Consideră că a căzut de foarte sus din vina sistemului, a părinților, a unei iubite, niciodată din cauza propriilor slăbiciuni. Este creditat de cei din jur cu mult mai multă inteligență decât posedă, iar acest lucru îi face și mai mult rău. Un mediocru vicios e transformat de cei din jur într-un geniu neînțeles. Profită de pe urma părinților, a unei rude și e în general cel mai puțin rezistent din toate punctele de vedere.

Omul cu o patimă. Muncește, are familie, o gospodărie bună. Bea mult, dar numai după ce își termină treaba, e tăcut, nu deranjează, adeseori se rușinează de ceea ce face și uneori reușește să se lase de băutură. De multe ori trăiește drama de a nu fi nici cu ”bunii” și ni nici cu ”răii”.

 

Valoare și rasism

O asiatică și un domn de etnie romă, ambii cu vârste incerte, undeva între 30 și 40 de ani, par să discute aprins lângă geamul zgâriat și murdar al unui restaurant chinezesc dintr-o zonă mai circulată a Capitalei. Ea este foarte supărată, el e împăciuitor.

”Păi nu v-am zis eu, aici e țigănie, nu ai ce să faci. Eu îți zic, trebuie și ei omeniți că e băieți buni, e pe strada lor. Ce să facă și ei. Unde să te duci să muncești? Mai pui mâna. Păi uite eu, să zicem că mă angajez. Da îți zic, nu am muncit niciodată în viața mea, nici nu știu să fac nimic, eu sunt bun pe combinații grele cu marfă, pachete de bani. Da să zicem că mă angajez. Iau un salariu de 15 – 20 de sute. Aștia sunt bani la valoarea mea? Cu ce să trăiesc? Trebuie să combin ceva. Da ce să faci în țara asta, că toți sunt cu ochiul pe tine, că ești țigan. Răi rău românii. Îți zic…”. Doamna dă din nou din mâini părând să nu înțeleagă mare lucru din ceea ce spusese domnul amabil. Acesta își pierde calmul. ”Speak, speak, ce să speak. Ți-am zis, da nu înțelegi, ai dracu chinezi, că nu mai avem loc de voi în țara noastră. Lasă că vedeți voi!”.

TRIST

 

collageDe ce la noi  merg lucrurile din ce în ce mai prost? Două posibile explicații:

  1. ”Dacă acum patru ani, în România, existau 550 librării propriu-zise, acum librării propriu-zise sunt 150, restul sunt, probabil, colţuri unde mai sunt câteva cărţi. Sunt oraşe cu 70.000 de locuitori fără niciun magazin special de carte, sunt judeţe fără nicio librărie de carte”. (Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România)
  2. România se află pe primul loc în Europa în privinţa consumului de programe de televiziune, cu o medie de 5 ore şi 30 de minute pe zi, conform unui studiu al institutului francez Médiamétrie.