Aștept primăvara!

Îmi cer scuze pentru toate postările mele în care am batut câmpii cu chestiuni legate de literatură, morală, poezie, bun simț, cinste! Sunt ridicol și complet nepotrivit cu lumea în care trăiesc, una unde victimele îi iartă, îi apără și îi girează până la ultima suflare pe toți aceia care le-au furat banii, sănătatea, speranțele, viitorul.
Să ignori realitatea înconjurătoare (una în care școala e analfabetă, spitalul e bolnav, munca nu e prețuită, cerșitul e încurajat, necinstea e la loc de cinste), dar să înghiți tot ceea ce îți livrează niște posturi de televiziune lipsite de orice urmă de morală, reprezintă ultima fază a unei alienări totale. Mai jos de atât cred că este doar iadul. Un iad democratic, în care vor decide doar reprezentanții celor mulți și din ce în ce mai proști. Trebuie să avem puterea să recunoaștem că un sistem școlar subdezvoltat și o societate în care cultura e pusă în cel mai întunecat și mucegăit colț, scot, pe bandă rulantă, nerozi solemni.
Cum nu mă pot retrage în munți, au fost defrișați de aleși, „prietenii” alegătorilor, voi încerca să mă retrag în mine, nu de cărbune.
Aștept primăvara! Mai vine?

Lopătarul

Ieri l-am văzut pe Usain Bolt altoit în Eliud Kipchoge (campionul olimpic la maraton) dând la lopată în fața blocului. Desigur, acțiunea se petrecea la ceas de seară, atunci ies vecinii să-și dezgroape mașinile după ce fraierii ( a se citi eu + niste variabile) au terminat de curățat aleea. Omul meu a pus ochii pe un spațiu de parcare, mărginit de două mașini, un copac și axul drumului și s-a pus pe treabă. Avea o lopată uriașă care mușca hălci enorme de zăpadă într-un ritm amețitor. Ca un viitor pensionar m-am instalat comod la geam, cu un ceai în față și am început să privesc cu lăcomie la agitația din parcare, dar acordând mai multă atenție vitezomanului.

După primele cinci minute stăteam cu telefonul în mână pregătit să sun la ambulanță, eram convins că va face infarct, avea pur și simplu un ritm diavolesc de a da din lopată. Spațiul pe care el vroia să-l elibereze fuse privit ca loc de depozitare a zăpezii de către alți posesori de mașini, care se apucaseră de treabă puțin mai repede. După 15 minute îngerul lopătarilor a decis să-i acorde o șansă. O mișcare rapidă, dar bruscă, a făcut ca lopata  (din plastic) să zboare iar el să rămână doar cu coada în mână. Ghinion – lopata s-a proptit direct în parbrizul mașinii din dreapta, noroc – mașina era cu zăpadă pe ea, așa că șocul a fost atenuat. După repararea sculei ritmul s-a diminuat, probabil și de teamă de a nu provoca pagube colaterale. Mai încet, dar voinicește, omul a continuat să rearanjeze relieful încă 90 de minute, cu alte 4 pauze de reparat lopata. Finalul a făcut toți banii din punctul meu de vedere, omul a lăsat lopata jos și s-a îndreptat către mașină. Când l-am văzut că se urcă într-o namilă de automobil, probabil Volkswagen, am crezut că mă surp de râs. Chiar și de la etajul 7 se putea observa că în locul creat, lung cât pentru un microbuz, dar foarte îngust, doar un șofer foarte abil ar fi putut strecura un Tico, cu condiția să îl părăsească pe geam. S-a convins și el repede, a lăsat masina în mijlocul drumului și….s-a dus 10 metri mai în stânga și a început să lopăteze. Mă știți, milos până peste poate, nu am mai suportat chinul, așa că am părăsit postul de observație și m-am dus…(eeee nici chiar așa) pe canapéa să citesc ceva.

Explicație foto: omul poate fi zărit mai spre „coada” autobuzului. În final a reușit să parcheze blocând alte două mașini.

 

Tavan și podea

Zac, întins pe covor,
privind în sus, dar nu văd tavanul meu ci podeaua vecinului-chiriaș de la etajul 8.
Pun gând peste gând până fac o scară a dialogului.
Ce faci băiete?
Cu dragostea o duci bine, aud seară de seară!
O să îți cumperi oi?
Câine ai, latră mult și bine,
Mai ales la lună!
Viața ta?
Nu mă interesează,
dar ce să fac dacă simți nevoia sa mi-o prezinți…
în cele mai intime amănunte.
Au!
M-a înțepat ceva în dos.
Aaaaa,
am fost săgetat de privirea vecinului de la 6,
își închipuie că se uită la tavanul proprietate personală!