Arhive zilnice: 09/08/2017

Fapt divers și un grup de specialiști

Un domn voinic spre corpolent, îmbrăcat în genul bugetar de birou, alerga după ceva/cineva prin fața Spitalului Municipal. La un moment dat talpa de la pantoful din piciorul drept s-a întâlnit cu un cotor uriaș de măr (specialiștii în pomicultură aflați la fața locului -adică eu- nu au putut stabili dacă era cotorul unui măr dintr-o livadă din Voinești sau era adus din Polonia și vândut la Profi) a avut loc un fenomen similar cu aqua-planarea și omul a aterizeazat cu fruntea într-o bordură de beton, încă nu au fost instalate cele din plastic, și cu cotul în metalul grilajului de la o rigolă. A avut loc un mic cutremur (specialiștii în seismologie prezenți la locul accidentului –tot eu- estimează că a fost unul de suprafața – suprafață și a avut o intensitate de 3,6 grade pe scara Richter), dar în ciuda acestui fenomen aproape natural în doar două secunde, ca un veritabil Hopa – Mitică, domnul s-a ridicat în picioare. O doamnă aflată la fața locului, rochie galbenă asortată la condurii chinezești, a simțit nevoia să pună două întrebări fundamentale și lămuritoare: „Ați căzut? V-ați lovit?”. Surprins de concizie și precizie domnul a schimbat brusc subiectul : „Du-te dracu de proastă”. Un martor, altul decât eu, a început să râdă. În cor, cei doi au pornit ventilatoarele cu înjurături (specialiștii în medicină, care au asistat la întreaga  scenă – desigur, eu – pun întregul incident pe seama caniculei, tocmai ca Europa să nu afle că, mai nou, așa suntem noi, săraci, proști și isterici).